Prim-ministrul Marcel Ciolacu a lansat, astăzi, în debutul ședinței de Guvern, un mesaj de susținere pentru ministrul Energiei, Sebastian Burduja, pe fondul începerii forajului în cadrul proiectului strategic Neptun Deep din Marea Neagră. Premierul a denunțat criticile recente venite din partea unor organizații neguvernamentale și partide politice, pe care le-a acuzat că acționează împotriva intereselor României.
„Vreau să-i transmit public ministrului Energiei că are toată susținerea mea, am văzut că este atacat și de ONG-urile lui Soros, și de partidele care fac jocul Rusiei. Nu e deloc întâmplător. Zilele acestea am început forajul în proiectul Neptun Deep din Marea Neagră. Vom fi printre cei mai mari producători de gaze naturale din Uniunea Europeană. Normal că ace lucru deranjează! Așa că, citând din Donald Trump, îi spun atât: ‟Drill, Sebi! Drill!‟.”, a declarat Ciolacu.
Sursa: stiripesurse.ro