Conecteaza-te cu noi
palaz

Politica

Deputatul Turcescu îi cere ministrului Sănătății sprijin gratuit pentru bolnavii de cancer din Constanța

Published

on

Deputatul PMP de Constanța, Robert-Nicolae Turcescu, în cadrul unei interpelări adresate ministrului sănătății, Florian Bodog, semnalează problema închiderii Centrului de Îngrijiri Paliative “Casa Soarelui” din Constanța și îi solicită public acestuia să facă toate demersurile necesare pentru ca bolnavii de cancer să poată fi îngrijiți și tratați într-un astfel de centru gratuit în județ – informează parlamentarul constănțean prin intermediul unui comunicat remis redacției.

“Singurul centru de îngrijire paliativă din județ a fost închis de la 1 septembrie, urmând ca bolnavii în stare terminală de acolo să fie tratați, în limita locurilor disponibile, la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța. Centrul a fost înființat în anul 2007 și, până la închiderea lui, peste 4.000 de bolnavi de cancer au primit aici îngrijire și tratament. Închiderea centrului a survenit după ce contractul de închiriere pe care îl avea unitatea cu Direcția de Sănătate Publică Județeană s-a încheiat în urmă cu aproximativ un an, iar cei de la DSPJ nu au mai vrut să îl reînnoiască, motivând că după ce își vor rezolva problemele legate de intabulare și cadastru, vor recurge la o licitație pentru închirierea acestui spațiu. Astfel, la 1 septembrie 2017, a avut loc concedierea colectivă a personalului de la Centrul de Îngrijiri Paliative “Casa Soarelui“, iar pacienții au fost redați familiilor”, se arată în documentul de presă.

În aceste condiții, deputatul Turcescu amintește și faptul că directorul Spitaului Clinic Județean de Urgență a anunțat că unitatea pe care o conduce nu poate asigura o astfel de zonă, dat fiind statutul instituției medicale și cere demersuri urgente pentru această problemă medicală din județul Constanța.

“Având în vedere aspectele sesizate, precum și faptul că directorul Spitalului Clinic Județean de Urgență a anunțat deja că unitatea pe care o conduce nu poate asigura o zonă de îngrijiri paliative, fiind un spital de urgență, vă rog să faceți toate demersurile necesare pentru ca bolnavii de cancer să aibă un astfel de centru gratuit în județ, pentru a nu fi nevoiți să apeleze la centrul de îngrijiri paliative privat, care urmează să fie deschis la Cumpăna. Nu este normal ca oamenii săraci, care de-a lungul vieții lor au contribuit la bugetul sănătății, să nu poată beneficia de îngrijire specializată în ultimele lor zile de viață doar pentru că nu au bani”, completează parlamentarul.

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions