Conecteaza-te cu noi
palaz

Politica

Primăria Constanța va instala camere video la toate intrările în oraș

Published

on

Reprezentanții Primăriei municipiului Constanța anunță că sunt interesați de achiziția unui sistem integrat de monitorizare trafic, identificare autovehicule și stabilirea compoziției traficului din oraș.
Conform anunțului postat pe pagina de internet a administrației municipale, locațiile unde se vor instala camerele video sunt următoarele:
– Intrarea din direcția Ovidiu – sens giratoriu Palazu Mare;
– Intrarea din direcția Valu lui Traian – după breteaua de ieșire de pe autostrada A4 în bd. I. C. Brătianu;
– Intrarea din direcția Lazu – după calea de acces la Zona Comercială Sud;
– Intrarea din direcția Năvodari – stațiunea Mamaia Nord după sensul giratoriu din dreptul complexului Enigma;
– Intrarea prin Varianta Ovidiu – sens giratoriu bd. Aurel Vlaicu.
“Scopul prezentului sistem îl reprezintă gestionarea modernă și eficientă a traficului precum și eficientizarea colectării taxelor pentru trama stradală în funcție de categoria vehiculului. Sistemul trebuie să permită identificarea și diferențierea tipurilor de autovehicule care tranzitează municipiul Constanța, respectiv determinarea fluxului și compoziției traficului și să permită generarea de alerte prin e-mail sau sms către instituțiile
interesate. De asemenea, sistemul trebuie să asigure colectarea tuturor informațiilor asociate detecției și respectiv
stocarea automată a informațiilor într-o bază de date, care să poată fi accesată cu ușurință de instituțiile abilitate și să se poată integra cu alte sisteme și baze de date”, se precizează în documentul postat pe site/ul Primăriei Constanța.

Cei interesați să participe la licitație, trebuie să știe că sistemul trebuie să aibă următoarele caracteristici:
-camerele trebuie să fie pretabile unor condiții de iluminare foarte diverse, precum și în condiții de mișcare sau statice, să prezinte rezistență la acte de vandalism, precum și la condiții atmosferice variate (mediul salin, umezeală ridicată, temperaturi ridicate sau scăzute);
-structura sistemului va consta în camere amplasate la intrările în municipiul Constanța, care să fie conectate la unul sau mai multe puncte de monitorizare;
-sistemul software trebuie să asigure colectarea tuturor informațiilor asociate detecției (identificarea locației camerei de supraveghere, data și ora la care s-a efectuat detecția, nr. de înmatriculare detectat, dimensiuni autovehicul, etc.) și respectiv stocarea automată a informațiilor într-o bază de date de tip black list/white list, să poată genera rapoarte cu detecțiile realizate într-o anumită perioadă de timp, să permită exportul rapoartelor în fișiere externe (HTML, Excel, Documente Word), precum și generarea de statistici și grafice privind traficul din zona de detecție;
-sistemul trebuie să funcționeze în mod automat nefiind necesară intervenția unui operator uman, dar să permită accesul la informațiile stocate persoanelor autorizate;
-sistemul să permită integrarea cu un modul GIS (Sisteme Informatice Geografice) putându-se astfel vizualiza amplasarea camerelor video pe o hartă vectorială, care în momentul generării unei alerte să afișeze automat toate informațiile legate de aceasta.
-să prezinte o soluție modulară inteligentă formată dintr-o rețea de senzori care să permită identificarea caracteristicilor autovehiculelor (numere de înmatriculare, dimensiuni, etc.) care tranzitează municipiul Constanța.
-condițiile nu sunt restrictive, orice formă fiind acceptată.

Se solicită furnizorilor prețul detaliat pentru sistemul mai sus menționat, precum și soluții tehnice.
Data afișări anunțului: 02.10.2017;
Termen limita primire oferte: 16.10.2017;
Termen limita consultare: 23.10.2017;
În ceea ce privește condițiile de participare, Primăria informează că orice persoană interesată are posibilitatea de a transmite oferta de preț în vederea determinării valorii estimate precum și propuneri privind soluții tehnice pentru
„Sistem integrat de monitorizare trafic, identificare autovehicule și stabilirea compoziției traficului din municipiul Constanța”, cu respectarea celor precizate în anunț.
Informații suplimentare se pot obține la adresa de e-mail adina.popovici@primăria-constanța.ro, la sediul din mun. Constanța, str. Ștefan Mihăileanu, nr. 10 sau la fax. 0241/488176.

sursa foto: evenimente-constanta.ro

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions