Conecteaza-te cu noi
palaz

Politica

DNA, despre reținerea omului de afaceri Eduard Martin

Published

on

Direcția Națională Anticorupție a comunicat punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea omului de afaceri constănțean, Eduard Martin, administratorul Polaris M Holding.

“Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea, pentru 24 de ore, începând cu data de 3 octombrie 2017, a inculpaților:

MARTIN EDUARD STELIAN, asociat al S.C. POLARIS M HOLDING S.R.L și ulterior și administrator al acestei societăți
BANAGA MARCEL DANIEL, administrator, ulterior președinte al consiliului de administrație al societății Polaris M Holding,
ambii pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
În perioada 2006 – prezent principala sursă de venituri a societății Polaris M Holding a reprezentat-o executarea contractului de salubrizare încheiat cu municipiul Constanța. Pentru executarea serviciilor de salubrizare, societatea Polaris M Holding a încasat tarife supraevaluate (împrejurare care a făcut obiectul unui alt dosar penal, trimis în judecată – vezi comunicat nr. 1934/VIII/3 din 9 decembrie 2015). Acest fapt a dus la acumularea unor venituri foarte mari de către societatea Polaris, neafectate de cheltuieli corespunzătoare (societatea Polaris M Holding încasa sume importante de la Primăria mun. Constanța – în jur de 1 milion de euro lunar – în vreme ce cheltuielile reale aferente salubrizării prestate erau mult mai mici).
Menținerea unei astfel de situații ar fi dus la achitarea, către bugetul de stat, a unor taxe foarte mari (TVA și impozit pe profit).
În consecință, asociații și conducerea societății Polaris M Holding au decis să înregistreze cheltuieli fictive prin care să diminueze valoarea obligațiilor societății Polaris M Holding către bugetul de stat și, totodată, să transfere din societatea Polaris M Holding sume importante de bani.
Concret, în perioada decembrie 2006 – februarie 2017, în calitate de asociat al societății Polaris M Holding și ulterior și administrator al acestei societăți, inculpatului Martin Eduard Stelian a decis ca societatea să încheie relații comerciale fictive cu alte nouă firme (dintre care șase firme controlate de asociații societății Polaris M Holding) și să înregistreze în contabilitatea societății Polaris M Holding facturile emise pentru servicii fictive prestate de aceste societăți.
Cheltuielile fictive înregistrate au vizat presupuse achiziții de studii și consultanță, ori presupusa plată a unor chirii pentru mașini și utilaje.
Prin aceste activități societatea Polaris M Holding s-a sustras de la plata obligațiilor fiscale către stat în sumă totală de 32.647.878,53 lei (18.982.418,04 lei TVA și 13.665.460,50 lei impozit pe profit).
În aceeași perioadă, inculpatul Banaga Marcel Daniel, în calitate de administrator, ulterior președinte al consiliului de administrație al societății Polaris M Holding, și apoi consilier al administratorului Martin Eduard Stelian, a pus în aplicare decizia asociaților societății, între care și Martin Eduard Stelian, ca societatea să încheie relații comerciale fictive cu cele nouă firme.

Advertisement
usr

Inculpaților li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.
La data de 4 octombrie 2017, inculpații MARTIN EDUARD STELIAN și BANAGA MARCEL DANIEL urmează să fie prezentați Tribunalului București, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Amintim că, anterior, inculpatul MARTIN EDUARD STELIAN a mai fost trimis în judecată de procurorii anticorupție (comunicat nr. 1934/VIII/3 din 9 decembrie 2015).
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions