Conecteaza-te cu noi
palaz

Politica

George Scupra, noul președinte al Ligii Aleșilor Locali a PNL Constanța

Published

on

Adunarea Generală a Ligii Aleșilor Locali a PNL Constanța l-a desemnat vineri, 20 octombrie a.c., în funcția de președinte pe primarul orașului Ovidiu, George Scupra. Acesta va fi secondat de patru prim-vicepreședinți – Liviu Negoiță (primar Cernavodă), Liviu Popa (consilier județean), Iulian Tudorache (viceprimar Crucea) și Costin Avătavului (consilier local municipal) și opt vicepreședinți – Dorina Șerbănescu (primar Adamclisi), George Niculescu (consilier județean), Marian Crușoveanu (consilier județean), Dorel Alexandru (viceprimar Rasova), Florin Zisu (viceprimar Techirghiol), Adriana Câmpeanu (consilier local municipal), Gheorghe Moldovan (primar Albești) și Ioan Roman (primar Lumina).  De asemenea, din structura de conducere a Ligii Aleșilor Locali a PNL Constanța mai fac parte 16 membri: primarii Mugur Mitrana (23 August), Vasile Delicoti (Poarta Albă), Marian Gălbinașu (Corbu), Robert Șerban (Eforie), Florin Mitroi (Valu lui Traian), Cristian Radu (Mangalia), Ștefan Marius (Independența), Ion Oprea (Săcele), Petre Urziceanu (Negru Vodă) și Valentin Stanciu (Topalu), consilierii județeni Marian Iordache, Cristian Zahariuc, Bogdan Bola și Radu Matei, precum și consilierii locali Adriana Arghirescu (Constanța) și Costel Armășescu (Pantelimon). Membrii supleanți ai Biroului Permanent Teritorial al LAL au fost desemnați Traian Cristea (primar Costinești), Viorel Dulgheru (primar Cuza Vodă), Gheorghe Popescu (primar Fântânele), Ancuța Belu (primar Mihail Kogălniceanu), Gheorghe Chirciu (primar Oltina), Vasile Simion (primar Ghindărești), Gheorghe Grameni (primar Mihai Viteazu) și Tudor Doru Cumpănașu (viceprimar Ovidiu). „Sunt onorat că am avut sprijinul primarilor din județ, fapt ce demonstrează că formăm o echipă puternică. Este nevoie de o mai bună comunicare între toți aleșii locali ai Partidului Național Liberal, astfel încât exemplele de bună practică, și aici mă refer la cele realizate de colegii mei – proiecte, mod de lucru, relația cu cetățenii – să fie implementate de toată echipa Ligii Aleșilor Locali”, a declarat noul președinte al Ligii Aleșilor Locali a PNL Constanța, George Scupra. Liga Aleșilor Locali se ocupă de coordonarea activității membrilor Partidului Național Liberal din administrația publică locală (primari, viceprimari, consilieri județeni și consilieri locali), de identificarea, sintetizarea și elaborarea unor strategii în vederea rezolvării problemelor aleșilor locali și de asigurarea colaborării cu grupurile parlamentare PNL, cu comisiile de specialitate din cadrul structurilor PNL, cu societatea civilă în vederea continuării reformei în administrație și colaborarea cu structuri similare din cadrul altor partide liberale. La Adunarea Generală a LAL au participat președintele Filialei Constanța a Partidului Național Liberal, deputatul Bogdan Huțucă și secretarul general al PNL Constanța, deputatul Robert Boroianu.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions