Conecteaza-te cu noi
palaz

Politica

Europarlamentarul Tănăsescu: Oferta României la relocarea EMA este una dintre cele mai competitive

Published

on

Într-o alocuțiune ținută în plenul de la Strasbourg al Parlamentului European, dr. Claudiu Ciprian Tănăsescu, membru al grupului european le-a cerut colegilor săi din alte state, dar și responsabililor europeni, implicați în procesul de relocare de la Londra, al Agenției Europene a Medicamentului să studieze cu atenție și seriozitate oferta de relocare a EMA de la Londra la București pentru că oferta Guvernului României este una mai mult decât completă și foarte avantajoasă atât pentru funcționarea viitoare a agenției, cât și din punctul de vedere al costurilor de relocare.  asupra faptului că al Socialiștilor și Democraților. Claudiu Ciprian Tănăsescu le-a spus oficialilor europeni: „Anul trecut, în 7 iulie, aici, la Strasbourg, lansam către dumneavoastră propunerea, ca în condițiile post Brexit, să facem împreună un prim pas spre consolidarea unei Europe omogene, a celor 27, prin  regândirea distribuției în teritoriu a instituțiilor uniunii. La acel moment v-am făcut cunoscută intenția mea de a declanșa și susține relocarea de la Londra la București a Agenției Europene a Medicamentului. Azi vin  în fața dumneavoastră și vă spun: Colegii mei, din Guvernul României au pregătit una dintre cele mai bune oferte privind relocarea EMA”.  Totodată europarlamentarul român a atras atenția asupra faptului că decizia ce urmează a fi luată în procesul de relocare a EMA, nu va fi o simplă decizie, tehnică și administrativă, “ci este, în primul rând, o decizie cu o largă încărcătură politică, ale căror consecințe se vor vedea ulterior”. Tănăsescu spune că, decizia în relocarea EMA  ar putea fi primul semnal real privind coeziunea  Uniunii Europene, dar și un semnal politic la fel de ferm în direcția combaterii ideii că membrii Uniunii Europene sunt egali doar pe hârtie.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions