Liderul PSD, Liviu Dragnea, spune că este posibil ca proiectul de buget pe 2018 să fie prezentat Parlamentului până la 31 octombrie, dar că i-a transmis premierului că “nu-i bai” dacă va exista o întârziere de câteva zile, transmite News.ro.
”Bugetul e posibil să fie prezentat în Parlament până pe 31 octombrie. I-am spus premierului că şi dacă este o întârziere de câteva zile nu-i bai, pentru că bugetul este foarte important”, a declarat, miercuri seară, la Antena 3, liderul PSD, Liviu Dragnea.
El a susţinut că bugetul pe anul viitor va fi realizat pe proiecte de dezvoltare.
“Pentru prima dată, vrem să îl facem aşa cum ne-am angajat în campania electorală, şi anume un buget realizat pe proiecte de dezvoltare. Este un buget construit din două părţi. O parte o reprezintă bugetul de funcţionare, adică un necesar pentru funcţionarea statului român, care înseamnă pensii, salarii, cheltuieli de funcţionare la fiecare instituţie publică, iar cealaltă componentă este cea de dezvoltare. Miniştrii sunt forţaţi, sunt rugaţi să vină cu partea de funcţionare, după care se discută fiecare proiect în parte, se pune grila programului de guvernare şi ceea ce trece de această grilă este finanţat”, a susţinut liderul PSD.
Dragnea a ţinut să spună că nu ia el toate deciziile în privinţa guvernării, dar premierul se consultă cu el în privinţa deciziilor majore pe politicile din programul de guvernare şi că au lucrat împreună la proiectul de buget.
El a fost întrebat şi despre informaţiile apărute în ultimele zile în spaţiul public privind înlocuirea miniştrilor Ionuţ Mişa şi Lia Olguţa Vasilescu, el susţinând că nu se pune problema schimbării celor doi.
“Nu este adevărat. Încercăm să vedem de unde apare informaţia, cine are interes să apară ştirea asta falsă. Toate ministerele, toţi miniştrii lucrează intens să prezinte în faţa Guvernului proiectul de buget”, a afirmat Dragnea.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta