Conecteaza-te cu noi
palaz

Politica

Un teren de 2,5 hectare din Parcul Tăbăcărie, motiv de scandal între Claudiu Palaz și liberalii din CJC! Palaz: “Voi sunteti sănătoși la cap?”

Published

on

Claudiu Iorga Palaz, vicepreședintele Consiliului Județean Constanța, a propus astăzi, în ședința ordinară a lunii octombrie, proiectul de hotărâre privind aprobarea formulării unei solicitări de transmitere a dreptului de administrare asupra terenului adiacent Pavilionului Expozițional Constanța, teren aflat în proprietatea publică a municipiului Constanța.

În expunerea de motive, vicele CJ Constanța a susținut următoarele: “Terenul ce face obiectul prezentei hotărâri, în suprafață de 25.530 mp, se află în domeniul public al Municipiului Constanța și în administrarea Consiliului Local al Municipiului Constanța și ne este necesar pentru întregirea spațiului verde adiacent Pavilionului Expozițional precum și pentru creșterea atractivității a imobilului prin amenajarea spațiului verde aflat în vecinătatea acestuia”, cu precizarea că terenul aferent imobilului Pavilion Expozițional Constanța în suprafață de 39.440 mp se află în domeniul public al Municipiului Constanța și administrarea Consiliului Județean Constanța, conform carte funciară nr. 246875.

În cadrul ședinței, în prezentarea proiectului, Claudiu Palaz a fost mai puțin protocolar și a făcut declarații politice, după ce consilierii județeni din partea Partidului Național Liberal au cerut explicații privind activitatea pe care autoritatea județeană urmează să o desfășoare în condițiile în care proiectul ar urma să treacă de votul Consiliului Județean. Consilierii județeni din partea PNL au cerut o pauză de 10 minute pentru a se consulta în privința votului, la întoarcere “purtătorul de cuvânt al acestora fiind fostul primar al municipiului Medgidia, Marian Ioardache, actual consilier județean și consilier personal al primarului orașului Cernavodă, Liviu Negoiță.

“Vă rugăm să faceți o propunere pe care să o votăm, astfel încât Primăria Constanța să poată duce la îndeplinire întreținerea spațiilor verzi din zona Pavilionului Expozițional”, a transmis Marian Iordache și a spus conducerii Consiliului Județean Constanța că în atribuțiile instituției județene nu intră îngrijirea spațiilor verzi din municipiul Constanța. în grija CJC fiind starea drumurilor, punerea în valoare a obiectivelor turistice.

Advertisement
usr

În replică, Palaz i-a răspuns: “Ați fost primar, când obțineți o hotărâre judecătorească în baza Legii 10 de compesare pentru astfel de zone sau nu? Dacă ați fi trecut-o la Consiliul Județean fiți sigur că acest teren se putea administra mai bine. știu că sunt diverși avocați în instanță care sunt foarte abili, gen Hașotti, Mocanu sau care mai sunt și care reușesc să obțină retrocedări pe bandă rulantă, dar cred că era foarte bine ca acest teren să fie la noi, să nu se mai ciopțrțească din parcul ăsta. Este opțiunea dvs dacă vreți să opriți aceste lucruri; știu că vizavi are retrocedare domnul Butnaru, tot în parc și tot pe spațiul verde era. Eu încerc să opresc aceste lucruri”

De asemenea, consilierul județean George Niculescu a susținut că în expunerea de motive li s-a transmis un singur mesaj și ăla incomplet pentru importanța acestui proiect. “În document este trecut un singur aspect: creșterea atractivității și nimic despre ce va urma să se petreacă în ceea ce privește suprafața de teren din discuție”, a explicat Niculescu.

“Sunteți sănătoși la cap?”

Ceva mai târziu, Palaz a concluzionat și mai dur votul negativ al consilierilor PNL pentru acest proiect, fapt ce a dus la respingerea inițiativei, proiectul având nevoie de două treimi pentru a trece, fiind trecut în categoria celor de patromoniu.

“SĂ NU AUD CA VA MAI PLÎNGETI CĂ NU SUNT PARCURILE ÎNTREȚINUTE DOMNULOR DE LA PNL! Am venit cu o propunere concretă si clară iar Dvs ați picat proiectul pentru orgolii politice: DE CE ESTE INIȚIAT DE PALAZ?! Ăsta e Argument? Mai oamenilor sunteți sănătoși la cap?! Zona cu verde din imagine este cea care face obiectul proiectului de hotarirea! ATÎT a mai rămas! Restul ce este colorat, este RETROCEDAT!!!! Daca mai aveam o șansă sa oprim acest fenomen al retrocedărilor din parcul TĂBĂCĂRIEI, azi, PNL, a spulberat-o! De ce, nici ei nu știu! Dar, EU STIU! Ru-si-ni-că, domnilor consilieri PNL!”, este mesajul deloc protocolar pe care Claudiu Palaz îl transmite liberalilor după votul de astăzi.

Advertisement
usr

O nouă rundă de discuții cu liberalii

La rândul său, președintele CJ Constanța, Horia Marius Țuțuianu a spus le va solicita noi discuții liberalilor pentru a le explica, încă o dată, motivele care stau la baza promovării unui astfel de proiect de hotărâre și că votul pentru acesta vine în interesul constănțenilor, dar și al locuitorilor județului Constanța.

“Este opțiunea celor de la PNL de a nu dori ca Consiliul Județean și implicit Pavilionul Expozițional să-și mărească activitatea și modul de administrare, implicit mărirea spațiului unde se pot face obiective culturale. Era în beneficiul locuitorilor județului Constanța și în beneficiul locuitorilor orașului Constanța. Le-aș transmite consilierilor PNL să se implice mai mult în dezvoltarea județului Constanța, să susțină mai mult proiectele de interes județean că aceste proiecte nu sunt făcute pentru un X sau un Y, sunt făcute pentru locuitorii județului Constanța, iar constănțenii sunt locuitori au acestui județ. Voi avea o altă discuție cu liberalii și cu liderul grupului, George Muhscină, le voi explica, încă o dată, cum stau lucrurile și că prin această solicitare către Primăria Constanța se poate mări lista de activități culturale care se pot desfășura la Pavilionul Expozițional”, a declarat șeful administrației județene.

Liberalii, explicația votului într-un comunicat de presă

Consilierii județeni ai Partidului Național Liberal au decis, astăzi, în ședința Consiliului Județean Constanța, să nu voteze proiectul de hotărâre privind aprobarea formulării unei solicitări de transmitere a dreptului de administrare asupra terenului adiacent Pavilionului Expozițional Constanța, teren aflat în proprietatea publică a municipiului Constanța.

Advertisement
usr

„Dacă Primăria Constanța nu mai poate administra spațiile verzi de pe raza municipiului, aceasta ar trebui să ceară ajutorul Consiliului Județean Constanța, iar consilierii județeni ai PNL nu se vor opune. Primăria municipiului Constanța este administratorul spațiilor verzi în municipiu, ea să le îmbunătățească și să le aducă la un stadiu de atractivitate maximă. Atributul CJC este de a întreține drumurile județene, de a pune în valoare obiectivele istorice, de a îmbunătăți condițiile din Spitalul Județean. Consider că avem mult mai multe de făcut, decât să devenim administratori de spații verzi în municipiu. Această propunere nu este oportună în această formă, iar dacă se dorește îmbunătățirea de către Primăria Constanța, atunci, într-o ședință de buget, putem avea o propunere financiară pe care să o aprobăm, astfel încât primăria să poată pună la îndeplinire obiectul de îmbunătățire a spațiului verde din zona pavilionului. Pe de altă parte, inițiatorul acestui proiect, vicepreședintele CJC Claudiu Palaz, s-a referit în argumentația sa la retrocedări ilegale. Domnul Palaz să spună cu nume și prenume despre ce retrocedări ilegale este vorba și dacă avea cunoștință despre ele și în perioada în care a fost prefect!. Grupul consilierilor liberali nu se opune creșterii atractivității Pavilionului Expozițional și a zonei aferente, ci schimbării administratorului spațiilor verzi din municipiu, fără o argumentație solidă”. Declarația îi aparține consilierului județean Marian Iordache.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions