Consilierii județeni au aprobat astăzi proiectul de hotărâre privind transmiterea unor spații din imobilul proprietate publică a județului Constanța – Pavilion Expozițional Constanța, în folosință gratuită Instituției Prefectului pentru Serviciile Publice de Comunicare Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Autovehiculelor Constanța, la inițiativa vicepreședintelui CJ Constanța, Claudiu Palaz.
“Prefectura Constanța și Serviciul de Înmatriculări sunt împărțite în mai multe locații, dânșii au o mare problemă cu spațiul și noi cedăm de la stat la stat, nu de la stat la un privat. Am avut discuții cu prefectul județului Constanța, au o problemă și prin această hotărâre vom uni toate capitolele în ceea ce privește Serviciul de Înmatriculări, autorizații, avize, carnete auto, la Pavilionul Expozițional pentru ca cetățenii din județ, implicit cei din municipiul Constanța să li se simplifice lucrurile și va deveni mult mai facil pentru fiecare dintre ei. În perioada imediat următoare. Se unesc toate spațiile într-un singur loc, se va face un circuit sistematic al documentelor pentru certificatul de înmatriculare, carnetul de șofer și restul documentelor necesare”, a explicat președintele CJ Constanța, Marius Horia Țuțuianu necesitatea unui astfel de proiect.