Iarna trecută a fost una extrem de dificilă pentru locuitorii judeţului Constanţa, deoarece multe drumuri au fost blocate, iar de aici problemele au curs cu nemiluita. Ne amintim că şi oraşul Ovidiu a avut momente delicate, în care zeci de oameni au rămas în câmp, fără vreo posibilitate de ajunge într-o zonă locuită. Am stat de vorbă cu primarul George Scupra despre pregătirile pe care le face împreună cu angajaţii primăriei pentru sezonul rece. „Prioritatea numărul unu este reprezentată de vieţile oamenilor. După care deblocăm şi străzile. Cum ajungi la bătrâni, la femei însărcinate, care sunt aproape de termen şi aşa mai departe? Deja, aşa cum facem în fiecare an în această perioadă, octombrie, început de noiembrie, împreună cu Direcţia Publică de Asistenţa Socială avem o acţiune prin care vedem tot ce înseamnă persoane vulnerabile, în special bătrâni şi, mai ales, bătrâni singuri, fără alte rude sau cu copii plecaţi pe afară sau la muncă, cine ştie pe unde. Mulţi poate că nu că au lemne, dar sunt şi alţii cu lemne în curte, dar, pe un cod roşu, nu mai ai cum să ajungi la magazia de lemne. Pe aceştia îi ştim, deja, sunt pe lista Asistenţei Sociale şi a Comisiei pentru Situaţii de Urgenţă”, a declarat primarul George Scupra. Tot el a mai declarat că o altă problemă pentru care se pregătesc este legată de cei care rămân blocaţi cu maşinile în câmp. „S-a întâmplat destul de des să îi culegem, să mergem cu eforturi destul de mari, să îi preluăm cu utilaje, să îi aducem şi să îi cazăm în oraşul Ovidiu. Pentru situaţii de genul acesta noi am pregătit deja câteva locaţii, cum ar fi, de exemplu, Centrul Cultural din satul Poiana, de exemplu, sau Centrul Cultural şi Clubul Sportiv din oraşul Ovidiu. Chiar şi în Primărie avem un spaţiu cu astfel de destinaţie. Au fost cazuri în care a fost nevoie să îi ducem, chiar, la hotel, pentru a-i ajuta cu spaţiu de dormit şi mâncare pentru măcar o noapte. Un caz mai deosebit a fost acela al unui autocar întreg cu turişti care veneau să facă Revelionul în zonă pe rit vechi. S-au blocat între Ovidiu și Mihail Kogălniceanu şi a fost destul de greu să deblocăm situaţia de acolo, drumul fiind închis”, a completat edilul. Anul acesta au început deja pregătirile, iar autorităţile spun că se bazează pe resursele proprii. „Drumul naţional este gestionat de Drumuri Naţionale, dar rămân satele aferente Poiana şi Culmea şi tot ce înseamnă oraşul Ovidiu. În fiecare an, Primăria Ovidiu lucrează în mod special cu regia locală de salubritate. Avem câteva utilaje, iar dacă nu facem faţă lucrăm numai cu societăţi şi persoane fizice din oraşul Ovidiu tocmai pentru că nu vrem să avem surprize. Aceştia sunt lângă noi şi cu o wolă şi cu un buldoexcavator pot să intervină rapid. Noi am schimbat strategia, a fost şi dorinţa mea şi a locuitorilor şi am avut cel puţin un utilaj în fiecare cartier, tocmai pentru a deszăpezi în acelaşi timp, fără să ne focusăm pe un sat sau altul, ori pe un anumit cartier din Ovidiu”, a mai spus George Scupra.