Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

Ministerul Educației organizează consultare naţională on-line despre temele pentru acasă

Published

on

Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN) organizează o consultare publică on-line despre temele pentru acasă şi invită cadrele didactice, părinţii şi elevii să-şi spună punctul de vedere. Dezbaterea are loc până în 20 noiembrie şi are ca scop “corectarea unor disfuncţionalităţi semnalate”.

MEN şi Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei organizează în perioada 7 – 20 noiembrie 2017 o consultare naţională privind regimul temelor pentru acasă.

Demersul se adresează cadrelor didactice din învăţământul primar, gimnazial şi liceal şi presupune completarea unor chestionare on-line, elaborate în funcţie de specificul a trei categorii de public: cadre didactice, elevi şi părinţi.

“Cercetarea are ca obiective indentificarea unei noi abordări în ceea ce priveşte rolul acestor activităţi de învăţare, respectiv corectarea unor disfuncţionalităţi semnalate. Astfel, datele ce urmează a fi colectate vor permite identificarea stării de fapt în privinţa temelor pentru acasă şi vor contura variante de ameliorare a eventualelor derapaje prin adoptarea unor instrumente de reglementare”, anunţă MEN citat de news.ro.

Advertisement
usr

Ministerul anunţă că nu se solicită date personale, iar răspunsurile centralizate sunt confidenţiale şi vor fi utilizate exclusiv în scopul consultării.

Chestionarele sunt disponibile aici:

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions