Conecteaza-te cu noi
palaz

Politica

Ionuț Mişa, ministrul Finanțelor: “Dacă exista riscul ca salariile să scadă, spuneam de la început”

Published

on

Ministrul Finanţelor, Ionuţ Mişa, a explicat, miercuri seară, într-o emisiune tv, principalele modificări ale Codului Fiscal, el spunând că are responsabilitatea faptelor şi că, dacă exista riscul ca salariile să scadă, ar fi spus de la început. El a mai susţinut că dacă mediul privat doreşte să reducă salariile o poate face şi astăzi, dar nu are legătura cu transferul contribuţiilor de la angajator la angajat.

Una dintre cele mai importante măsuri prevăzute în Ordonanţa de Urgenţă privind Codul Fiscal – cea mai contestată de către sindicate – este transferul contribuţiilor sociale de la angajator la angajat. Ionuţ Mişa a spus că “s-a pus reflectorul” pe subiectul privind transferul contribuţiilor sociale, neglijându-se alte subiecte din OUG.

“În 2017 avem un impozit pe venit de 16%, contribuţiile salariatului de 16,5 procente şi angajator de 22,75%. În 2018, impozitul scade la 10%, contribuţiile salariatului ajung la 35%. Din contribuţiile pe care un angajat le plăteşte, 15 procente trec în continuare în 2018, 1,5 procente sunt eliminate, din 22,75 procente 20 procente sunt transferate şi vor fi beneficiu la salariat, rămânând o contribuţie de 2,25 procente contribuţia angajatorului”, a explicat Mişa citat de news.ro.

Întrebat de ce a fost nevoie de aceste modificări, ministrul Finanţelor a spus: “S-a discutat foarte mult de motivaţie. Din date, avem aproape 158.000 de companii care nu au plătit contribuţiile pentru angajaţi în cursul acestui an. (…) Este vorba de 2.100.000 de angajaţi”.

Advertisement
usr

Întrebat ce se va întâmpla dacă unele salarii vor scădea, Ionuţ Mişa a spus că are responsabilitatea faptelor.

“Am responsabilitatea necesară pentru a face lucrurile aşa cum trebuie, pentru ca eu ca părinte am responsabilitatea faptelor. Dacă exista riscul ca salariile să scadă, spuneam de la început”, a răspunsul ministrul.

El a mai susţinut că dacă mediul privat doreşte să reducă salariile o poate face şi astăzi, dar nu are legătura cu transferul contribuţiilor.

“Orice angajator responsabil şi de bună-credinţă nu va reduce salariul angajatului şi nu se va gândi să ia din beneficiul pe care statul îl acordă unui angajat în interes propriu. Doar un angajator care nu e responsabil poate face un astfel de lucru. Vorbim de mediul privat, pentru că la stat acest lucru e exclus”, a adăugat ministrul Finanţelor.

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions