Christian Gigi Chiru, fostul președinte al Partidului Democrat Liberal, fost senator din partea formațiunii, fost co-președinte PNL și actual vicepreședinte al ALDE Constanța, a fost, astăzi, condamnat de magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție la șase luni de închisoare cu suspendare. Astfel, magistrații au respins apelul formulat de acesta.
„Respinge, ca nefondat, apelul formulat de inculpatul Chiru Christian Gigi împotriva sentinţei penale nr. 192 din 12 martie 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Penală în dosarul nr. 29449/212/2012. Ia act de retragerea apelului formulat de inculpata persoană juridică Fundaţia Umanitară Christian Gigi Chiru împotriva aceleiaşi sentinţe penale. În baza art.275 alin.(2) Cod procedură penală, obligă apelantul inculpat Chiru Christian Gigi la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat şi apelanta inculpată Fundaţia Umanitară Christian Gigi Chiru la plata sumei de 100 lei, cu acelaşi titlu. În baza art.275 alin.(6) Cod procedură penală, onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpata persoană juridică Fundaţia Umanitară Christian Gigi Chiru, în sumă de 360 lei, precum şi onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul Chiru Christian Gigi, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 90 lei, rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 13 noiembrie 2017″, se precizează în minuta judecătorească.
Potrivit procurorilor, în luna mai 2012, în plină campanie electorală pentru alegerile locale, candidatul de atunci pentru funcția de primar al municipiului Constanța, a distribuit cetățenilor, prin intermediul funcției ce îi purta numele, nu mai puțin de 24.000 de tichete valorice pentru procurarea de medicamente din farmacii, fiecare tichet având valoarea de 25 de lei.
Contactat telefonic pentru un punct de vedere, Gigi Chiru a declarat pentru “Ordinea.ro” următoarele:
“Voi consulta să văd ce căi de atac mai sunt. C siguranță că mai am pași de făcut și, dacă trebuie să îmi reproșez ceva, atunci, nu mi-am pregătit bine apărarea. Este o eroare în decizie. De altfel, în România, justiția este despre cât de bine îți pregătești apărarea. Eu, din păcate, nu mi-am făcut bine temele din punctul acesta de vedere. Vă repet, cu siguranță că mai am cîi de atac; dacă nu în România, atunci voi merge la CEDO.”
sursa foto: Cuget Liber
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta