Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

Arestați pentru fraude financiare! Au montat dispozitive de copiere a datelor de pe cardurile bancare!

Published

on

La data de 22.11.2017 procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală au dispus trimiterea în judecată,în stare de arest preventiv, a inculpaţilor: GROSU ALEXANDRU, pentru săvârşirea infracţiunilor  de constituire a unui grup infracțional organizat, operațiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice, efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos, complicitate la efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos, în formă continuată, complicitate la infracțiunea de acces ilegal la un sistem informatic, în formă continuată (144 acte materiale), complicitate la infracțiunea de falsificarea de titluri de credit sau instrumente de plată, în formă continuată (90 acte materiale) şi complicitate la infracțiunea de punere în circulație de valori falsificate, în formă continuată; BÎLICI VADIM, pentru săvârşirea infracţiunilor de  constituire a unui grup infracțional organizat şi  operațiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice. Prin actul de sesizare s-a reţinut că  în perioada martie-iulie 2017, un grup de cetățeni din Republica Moldova, respectiv inculpații GROSU ALEXANDRU, BÎLICI VADIM și suspecții T. P., G. I. și Ș. E.  au acționat pe teritoriul României, în București, montând dispozitive de copiere a datelor de pe cardurile bancare și camere video pentru înregistrarea momentului tastării codului PIN, pe bancomatele aparținând mai multor instituții bancare. Dispozitivele au fost montate pe un singur model de bancomat, respectiv NCR 5887, acestea fiind special adaptate pentru dimensiunile acestuia. Cei cinci au acționat în echipe de câte două persoane, venind și părăsind România, pe rând. Aceștia au transmis informațiile obținute prin compromiterea bancomatelor către persoane necunoscute care au clonat cardurile bancare copiate și au efectuat retrageri frauduloase de numerar, pe teritoriul Statelor Unite ale Americii și Australiei. Cei cinci au acționat în echipe de câte două persoane, timp de aproximativ 2-3 săptămâni fiecare, montând dispozitive de skimming pe bancomate aparținând instituțiilor bancare menționate anterior. Fiecare echipă a avut zone favorite în care a acționat, dispozitivele de skimming fiind montate la intervale de 2-3 zile, însă uneori și în fiecare zi. De asemenea, fiecare membru al echipei era specializat, montând fie camera video, fie skimmer-ul propriu-zis. Începând cu data de 06.05.2017 până în data de 11.07.2017, bancomatele compromise au fost identificate în timp util de către organele de urmărire penală, astfel încât, cardurile introduse în acestea, în intervalul de timp cât dispozitivul de skimming a fost instalat, au fost blocate la debitare, evitându-se astfel crearea prejudiciului. Prin acelaşi rechizitoriu s-a dispus disjungerea cauzei și continuarea cercetărilor față de suspecții T. P., G. I. și Ș. E.,  la data de 21 noiembrie 2017, suspectul T. P  fiind identificat pe teritoriul Republicii Moldova, cu ocazia unor percheziţii domiciliare efectuate la locuinţa acestuia de către procurorii DIICOT împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate și poliţişti din cadrul Inspectoratului General de Poliție al Republicii Moldova. Dosarul a fost  înaintat spre competentă soluţionare  Tribunalului Bucureşti. Facem precizarea că faptele inculpaţilor sunt analizate prin raportare la dispoziţiile art.66 Cod procedură penală, referitoare la prezumţia de nevinovăţie

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions