Regele Mihai I al României a murit marți, 5 decembrie a.c. Acesta a încetat din viață în locuința sa din Aubonne , Elveția. Avea 96 de ani, împliniți la 25 octombrie, și de mai bine de un an și jumătate era grav bolnav. Odată cu moartea Regelui Mihai dispare ultimul șef de stat din timpul celui de-al Doilea Război Mondial care se mai afla în viață.
Regele Mihai (96 ani) s-a născut pe 25 octombrie 1921, la Sinaia, ca fiu al lui Carol al II-lea şi al soţiei sale, Elena a Greciei, şi a domnit între 1927 şi 1930, prin intermediul unei Regenţe, precum şi între 1940 şi 30 decembrie 1947, când a fost silit să abdice şi să plece în exil.
Casa Regală a postat un anunț prin care anunță și programul funeraliilor, printr-o “declarație către țară”.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta