Conecteaza-te cu noi
palaz

Politica

Cadastru gratuit pentru 21 de comune din județul Constanța

Published

on

Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI) a publicat lista localităților care vor beneficia de cadastrare finanțat integral din fonduri externe nerambursabile, prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020.

La nivelul judeţului Constanţa, beneficiarele acestui program sunt 21 de localităţi. Este vorba despre 23 August, Agigea, Amzacea, Castelu, Cobadin, Cogealac, Cuza Vodă, Deleni, Istria, Lumina, Mihai Viteazu, Mihail Kogălniceanu, Mircea Vodă, Ostrov, Peştera, Saligny, Săcele, Siliştea, Topraisar, Tuzla şi Valu lui Traian.

Iată lista unităţilor administrativ-teritoriale din mediul rural, în care se vor desfăşura lucrări de înregistrare sistematică a imobilelor, care vor beneficia de finanţare din fonduri europene structurale şi de investiţii, în cadrul axei prioritare 11 a Programului operaţional regional 2014-2020, pentru județul Constanța:

Facem precizarea că România are la dispoziţie mai mult de 310 milioane de euro prin Programul Operaţional Regional 2014-2020 pentru acest program.

Advertisement
usr

foto: ilustrativ

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions