Conecteaza-te cu noi
palaz

Politica

Materie în școli despre Uniunea Europeană? Asta cere europarlamentarul Tănăsescu

Published

on

Luni seară, în ședința plenară de la Strasbourg, dr. Claudiu Ciprian Tănăsescu a cerut europarlamentarilor să îl sprijine în implementarea propunerii sale de introducere la nivel european, pentru elevii din anii terminali, a unei materii despre Uniunea Europeană. Propunerea se dorește un pas în combaterea propagandei eurosceptice și anti europeană. Claudiu Ciprian Tănăsescu le-a spus colegilor săi din Parlamentul European: „În actualul context, în care euroscepticismul câștigă teren bazându-se pe  lipsa de informare a cetățenilor privind importanța Uniunii Europene, pe mesaje eronate, denaturate, referitoare la rolul instituțiilor europene în viața de zi cu zi a cetățenilor, consider că este important să combatem aceste curente de opinie, prin care sunt induse anumite idei deformate, conform cărora toate  lucrurile rele sunt dictate de la Bruxelles, statul național și-a pierdut suveranitatea, sau că Uniunea Europeană este o construcție menită să distrugă spiritul național”.  Introducerea în programa școlară a unui curs despre Uniunea Europeană poate ajuta tinerii să își însușească, în termeni simpli și pe înțelesul tuturor, noțiunile de bază privind Uniunea Europeană, vor înțelege mai bine  importanța calității de membru al Uniunii Europene, de ce este important să votăm la alegerile europarlamentare, cum funcționează și care sunt valorile care fac din Uniunea Europeană una dintre cele mai importante construcții politice ale secolului XX”. Tănăsescu este de părere că „fără o educație în acest sens, noi europenii lăsăm viran un teren, unde sloganurile și discursurile eurosceptice sădesc încet, dar sigur, sămânța neîncrederii în viitorul Uniunii Europene”.  De profesie medic, Claudiu Ciprian Tănăsescu este membru al Parlamentului European din 15 iunie 2009. Încă de la început dr. Claudiu Ciprian Tănăsescu a activat în Comisia pentru mediu, sănătate publică și siguranță alimentară a înaltului for legislativ continental, scopul activității sale fiind perfecționarea și îmbunătățirea mediului și accesul egal al cetățenilor europeni la resursele medicale și de sănătate ale Uniunii. Aflat la cel de-al doilea mandat în Parlamentul European, dr. Claudiu Ciprian Tănăsescu a contribuit activ la crearea și susținerea unor importante reglementări ce privesc sănătatea publică, mediul și siguranța alimentară. Numai în această legislatură (2014 – 2019), dr. Claudiu Ciprian Tănăsescu a fost coautor a șapte propuneri de rezoluție, a fost raportor sau raportor alternativ a trei inițiative legislative, precum și a numeroase alte acțiuni premergătoare inițiativelor legislative adoptate de Parlamentul European.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions