Conecteaza-te cu noi
palaz

Politica

Comisarul european Corina Crețu: “De multe ori m-a îngrozit ce am văzut în România”

Published

on

Reducerea birocraţiei este o prioritate absolută, a afirmat luni, la Palatul Victoria, comisarul european Corina Creţu, precizând că, de multe ori, a fost îngrozită de ce a văzut în România din acest punct de vedere.

“Cred că în privinţa procedurilor România îşi complică singură existenţa. (…) Simplificarea este una dintre priorităţile principale ale mandatului meu. (…) Ceea ce văd în România de multe ori m-a îngrozit, pentru că acestea nu sunt cerinţe ale Uniunii Europene. Noi deja, în cele mai multe ţări, primim toate solicitările online, în format electronic, nu cu zeci de mii de pagini parafate şi semnate, şi acolo trebuie să ajungem. Deci, din punctul nostru de vedere, reducerea birocraţiei este o prioritate absolută”, a declarat Corina Creţu la ceremonia de semnare a contractelor de finanţare depuse pe două axe prioritare, în cadrul programelor POR 2014 – 2020 şi POIM.

Ea a precizat că este necesar să fie simplificate procedurile în acord cu normele europene.

“Începând de anul viitor, din ianuarie, veţi putea folosi ceea ce numim aceste schimbări ale regulamentelor omnibus, care vor aduce posibilitatea de a merge pe estimări globale în ceea ce priveşte chiriile, angajaţii şi aşa mai departe, ce va facilita combinarea de fonduri. Important este ca dumneavoastră, ca beneficiari, împreună cu autorităţile naţionale, locale, cu o legislaţie care să transpună aceste schimbări în legislaţia europeană, să simplificaţi procedurile în acord cu normele europene”, a mai spus Corina Creţu conform agerpre.ro.

Advertisement
usr

Comisarul european a făcut aceste precizări în contextul în care, în cadrul evenimentului de la Palatul Victoria, preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Radu Moldovan, a cerut sprijinul premierului Mihai Tudose pentru îmbunătăţirea legislaţiei din domeniul achiziţiilor publice.

“În condiţiile în care o procedură de achiziţie publică va mai dura în continuare în medie doi ani, cum durează acum – datorită contestaţiilor peste contestaţii, care se fac de către agenţi economici ce participă la aceste achiziţii publice -, din păcate, eu cred că toate eforturile pe care dumneavoastră le-aţi făcut acum, sprijiniţi de doamna comisar european, cu întreaga echipă, se vor anula. (…) Ştiu că lucraţi la updatări la această legislaţie, am rugămintea să fie tratată şi ea cu celeritate”, a afirmat Moldovan.

În cadrul evenimentului au fost semnate contracte de investiţii în valoare totală de 1,23 miliarde de lei, din fonduri europene.

În momentul semnării contractelor, premierul Tudose a afirmat: “Am vorbit de debirocratizare şi acum se aude sunetul ştampilelor”.

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions