Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

Toate cele 27 de secții ale Spitalului Constanța au fost verificate! Se așteaptă raportul preliminar

Published

on

Spitalul Clinic Județean de Urgență “Sf. Apostol Andrei” Constanța se află încă în proces de reacreditare. Săptămâna trecută o comisie formată din șapte persoane de la Agenția Națională de Management al Calității în Sănătate a fost prezentă în spital. Activitatea comisiei a început luni dimineață și s-a finalizat ieri (17.12.2017), la prânz. Evaluatorii au avut un program bine stabilit pe care l-au respectat până la final. În fiecare zi, aceștia au efectuat  interviuri cu șefii de secție, asistentele șefe și comitetul director iar pentru o și mai bună evaluare, au folosit metoda  observării directe în fiecare secție.  Conform ANMCS, evaluarea are trei etape: – Etapa I – previzita, în care evaluatorii analizează documentele solicitate   și transmise de către unitățile medicale într-o aplicație special; – Etapa II – vizita, în care Comisia de evaluare se deplasează la sediul unității sanitare entru a valida datele pe baza cărora se stabilește conformitatea cu cerințele din standard; – Etapa a III – post vizita, în care se realizează proiectul raportului de evaluare, se răspunde la eventualele obiecțiuni sau neclarități ridicate de conducerea unității și se întocmește raportul de evaluare, pe baza căruia se elaborează raportul de acreditare; Spitalul Clinic Județean de Urgență “Sf. Apostol Andrei” Constanța a fost evaluat prima dată în anul 2012, în timpul primului ciclu de acreditare desfășurat de ANMCS. Acreditarea unităților spitalicești este valabilă 5 ani și, de rezultatul obținut, depind fondurile de la bugetul de stat.  ”S-a muncit foarte mult pentru reacreditare, am fost plăcut impresionat, medicii șefi, asistentele șefe, toată lumea și-a dat interesul. Evaluarea a fost foarte strictă, fiind verificate toate cele 27 de secții, plus internările de zi. Au fost vizitate inclusiv secțiile exterioare, de la Agigea, Eforie Sud, Băneasa, Secția de Psihiatrie de la Palazu Mare, Secția de Dermatovenerice de pe Șos. Mangaliei. Acum așteptăm raportul preliminar”, a declarat managerul SCJU “Sf. Apostol Andrei” Constanța, Ș.L. Dr. Cătălin Grasa.  ”În momentul de față Spitalul Clinic Județean de Urgență “Sf. Apostol Andrei” Constanța este încadrat în categoria IA care presupune competenţă foarte înaltă și corespunde practic profilului de spital regional de urgenţă.”, a declarat Crina Kibedi, reprezentant al Biroului de comunicare.

 

 

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions