Primăria Municipiului Constanța invită toți constănțenii să petreacă Revelionul 2018 în Piața Ovidiu, într-o atmosferă incendiară, alături de artiști de renume – Dan Helciug, Mihail, Vița de Vie, Spitalul de Urgență și trupe de dans. La trecerea dintre ani, cei prezenți vor admira un superb spectacol de artificii ce va fi dublat de un impresionant show de lasere.
Pentru realizarea accesului în condiții de siguranță a tuturor participanților la eveniment, circulația autovehiculelor în zona peninsulară va fi restricționată după cum urmează:
– începând cu ora 21:00 se va închide circulația de la Poarta 2 (intersecția str. Termele Romane cu str. Traian), respectiv intersecția str. Traian cu b-dul Tomis (statuie Lupoaică), Poarta 3 și str. Ecaterina Varga cu str. Negru Vodă;
– se va interzice oprirea, parcarea şi staționarea oricărui autovehicul în perimetrul de siguranță delimitat de str. Sulmona şi str. Adrian Rădulescu (fostă Crângului); accesul şi/sau parcarea autovehiculelor în Piață (cu excepția celor aparținând instituțiilor publice) este strict interzis în ziua de duminică, 31.12.2017, după ora 18:00, cu respectarea atât a semnelor, semnalelor şi indicațiilor agenților de poliție, cât şi prin amplasarea unor parapeți de beton pe străzile care duc către Piața Ovidiu, realizându-se astfel un perimetru de siguranță;
– posesorii de autovehicule (riverani) vor avea obligativitatea de a parca autoturismele în parcările amenajate situate în apropierea, dar în exteriorul perimetrului de siguranță (fiind disponibile cea din Portul Tomis, b-dul Elisabeta, cea din zona restaurantului Vraja Mării – Poarta 1, cu acces pe str. Termele Romane, parcarea din zona str. Traian – până în dreptul Liceului Mihai Eminescu şi parcarea din fața instanțelor judecătoreşti).
Restricția se aplică începând din 31.12.2017, ora 18:00, până la 01.01.2018, la ora 02:00. În același interval orar, pentru a facilita accesul mijloacelor auto de intervenție (ambulanțe, echipaje ISU, Pompieri, Poliție și Jandarmerie), rugăm riveranii să nu staționeze pe următoarele artere:
– str. Vasile Canarache;
– str. Traian (de la str. Sulmona spre Piața Ovidiu);
– bd. Tomis (de la str. Sulmona spre Piața Ovidiu);
– str. Mircea cel Bătrân până la intersecția cu bd. Ferdinand;
– str. Marcus Aurelius (de la str. Sulmona spre Piața Ovidiu);
– str. Revoluției din 22 decembrie 1989 (de la str. Adrian Rădulescu spre Piața Ovidiu)
– str. Arhiepiscopiei (de la str. Adrian Rădulescu spre Piața Ovidiu)
– str. Petru Rareș.
R.A.T.C. – va asigura transportul persoanelor care doresc să participe la eveniment. Mai exact, mijloacele de transport 40, 42, 44, 48, 51, 101C, fosta linie 2, fosta linie 5 vor funcționa până la ora 02:00 și vor avea ca destinație Poarta 2.
“Toate aceste măsuri au fost luate pentru ca evenimentul să se desfășoare în condiții de siguranță, fără evenimente neplăcute. În acest context, Primăria municipiului Constanța recomandă constănțenilor care vor lua parte la evenimentele organizate în zona centrală a orașului să folosească mijloacele de transport în comun, mijloacele de transport alternative ori să aleagă deplasarea pietonală. În acest fel se vor evita blocajele auto în zona centrală a orașului. Acest demers se încadrează și în măsurile specifice proiectului PORTIS, finanțat în cadrul programului Horizon Civitas 2020, în care municipiul Constanța, alături de alte orașe din Europa, promovează mobilitatea urbană durabilă și inovatoare”, se arată în documentul de presă al Primăriei municipiului Constanța.