Exclusiv
Victimele falsului de la Kogălniceanu. Zece consilieri şi doi primari, târâţi într-un proces penal de şapte ani
Proiectul hotelului Emi din Mihail Kogălniceanu a început să prindă contur în anul 2000. Atunci, soţii Gheorghe şi Gabriela Enache au cumpărat un teren de la o persoană fizică, la intrarea în localitate, dinspre Aeroport, cu deschidere la drumul naţional Constanţa-Hârşova. Pe 1 februarie 2001, Cargo Romena SRL, firma familiei Enache, a semnat cu Primăria Comunei Mihail Kogălniceanu un contract de concesiune pentru o suprafaţă de 225 de metri pătraţi, aflată în vecinătatea imediată a proprietăţii dobândite cu un an înainte. Pe altă latură, terenul concesionat se învecina cu Agrotransport SA, o societate care continua activitatea fostei întreprinderi de stat „ITSAIA Autobaza 3 Mihail Kogălniceanu”, înfiinţată pe o suprafaţă (anterior împădurită) de 4.500 de metri pătraţi scoasă din circuitul forestier prin Ordinul 01251/31.05.1982 al Ministerului Economiei Forestiere şi Materialelor de Construcţii. În acelaşi an 2001, când Cargo Romena SRL a demarat construcţia Hotelului Emi, societatea Agrotransport SA a făcut obiectul unui dosar de executare silită deschis împotriva ei de Administraţia Finanţelor Publice Constanţa, în vederea recuperării unor creanţe bugetare. Administraţia a organizat o licitaţie publică în data de 30 octombrie 2001, pentru valorificarea activelor Agrotransport din Mihail Kogălniceanu, în speţă clări de birouri, magazii, un atelier mecanic, o staţie de carburanţi şi împrejmuirea terenului. Dar terenul în sine, nu a fost scos la licitaţie, nefiind îndeplinite până atunci procedurile de emitere a titlului de proprietate, prin Ordin al Prefectului, în baza HG 834/1991. Printre participanţii la acea licitaţie din octombrie 2001, s-a aflat şi Gabriela Enache, a cărei strigare a fost considerată câştigătoare. În consecinţă, clădirile au intrat în proprietatea ei. Ulterior, Gabriela Enache a întreprins demersuri pentru a obţine titlul de proprietate asupra terenurilor de sub clădiri, în condiţiile HG 834, prin care acest drept era conferit societăţilor cu capital de stat. Însă autorităţile i-au răspuns că dreptul în cauză nu se transmite şi cumpărătorilor activelor situate pe teren. O soluţie juridică s-a găsit abia în anul 2003, când Primăria Comunei Mihail Kogălniceanu, sub semnătura primarului de la acea vreme, Traian Dinu, s-a socotit să includă terenul aflat sub clădirile Gabrielei Enache în contractul de concesiune încheiat în anul 2001 cu firma Cargo Romena SRL. Între timp, şi folosinţa asupra clădirilor fusese transmisă firmei, printr-un document juridic încheiat de părţi. Şi aşa, prin act adiţional la contractul din anul 2001, suprafaţa concesiunii s-a majorat la 9.927,64 mp.
O revendicare imobiliară cu acte false
Elena Mitrofan (stânga)
După ani de netulburată folosinţă asupra terenului, în care Hotelul Emi a devenit o emblemă a localităţii, a răsărit ca din neant o revendicare a unei porţiuni de 2.900 de metri pătraţi din suprafaţa concesionată. Aşa cum arătam în episoadele anterioare, cererea de restituire în natură a fost depusă de Elena Mitrofan, o septuagenară reprezentată convenţional de cunoscutul avocat Ionel Haşotti. Aceasta depusese la dosarul de retrocedare două copii ale unor documente din 1949, care prezentau diferenţe sensibile între ele, fiind scrie de mâni diferite, cu grafii diferite, având ştampile diferite. În plus, copiile diferite atestau că terenul familiei bătrânei se afla în vecinătatea unei proprietăţi a lui Barbu Teşeleanu, care, potrivit monumentului său funerar, avea doar zece ani în 1949 şi era lipsit de capacitatea de dispoziţie pentru a dobândi terenuri în proprietate. Cu toate dovezile de fals, Elena Mitrofan a obţinut o hotărâre judecătorească prin care îi era recunoscută calitatea incertă de moştenitoare a terenului, pronunţată de controversata Corina Eugenia Jianu, demisă între timp din magistratură şi trimisă în judecată sub acuzaţia că a luat mită ca să pronunţe hotărâri de retrocedare prin fraudă la lege. Dar Jianu dispusese ca restituirea să se facă în una din cele trei variante prevăzute de lege: pe vechiul amplasament, dacă era posibil, pe un amplasament echivalent sau prin acordarea de despăgubiri băneşti. Deşi fusese atenţionată că actele Elenei Mitrofan sunt false, judecătoarea a trecut peste acest aspect, invocând culpa Comisiei Locale de Fond Funciar Mihail Kogălniceanu de a nu declara actele în fals, într-un proces separat.
Mureşan a vândut terenul concesionarilor de la Cargo Romena
Valer Mureşan, fostul primar al comunei Mihail Kogălniceanu
La data pronunţării hotărârii judecătoreşti, primar al localităţii Mihail Kogălniceanu nu mai era Traian Dinu, acela care găsise soluţia juridică de a extinde concesiunea firmei Cargo Romena SRL, cu terenurile afalte sub clădirile cumpărate de Gabriela Enache. Primar era Valer Mureşan. Înţelegând situaţia şi luând act de faptul că terenul nu putea fi restituit în natură întrucât era ocupat de construcţii, Mureşan a dat curs solicitării firmei Cargo Romena SRL de a cumpăra prin negociere directă 9.636 mp din suprafaţa ce făcea obiectul contractului de concesiune. În acest sens, Mureşan a iniţiat o hotărâre de Consiliu Local. Însă, înaintea şedinţei, avocatul Ionel Haşotti a notificat Consiliul Local să nu adopte un astfel de act care ar vătăma interesele clientei sale. Primarul le-a explicat consilierilor întreaga situaţie, iar aceştia, în cunoştinţă de cauză, au votat pentru vânzarea terenului în favoarea concesionarului.
Şapte ani de anchete şi sechestru
Ulterior, Elena Mitrofan a depus mai multe plângeri penale împotriva primarului, a celor nouă consilieri locali care votaseră hotărârea, a expertului care stabilise preţul terenului şi a proprietarilor firmei Cargo Romena SRL, soţii Gheorghe şi Gabriela Enache. În acelaşi an 2008, plângerile bătrânei au condus la deschiderea unui dosar penal la Parchetul Judecătoriei Constanţa. În esenţă, Elena Mitrofan reclama faptul că primarul localităţii şi consilierii locali n-au vrut să-i restituie terenul moştenit de la tatăl şi bunica ei din Sibioara, pe vechiul amplasament, nesocotind hotărârea judecătorească şi preferând să vândă o suprafaţă mai mare, în care se inculdea şi suprafaţa revendicată de ea, către Cargo Romena SRL. După aproape doi ani, în 2010, dosarul a fost preluat de Parchetul Tribunalului Constanţa, care a solicitat Serviciului de Investigare a Fraudelor din IPJ Constanţa să întreprindă cercetări. Pe 18 octombrie 2010, Serviciul a numit un expert judiciar, în persoana lui Constantin Veriga, cu misiunea să stabilească dacă dreptul de proprietate al Elenei Mitrofan putea fi reconstituit în natură, pe vechiul amplasament. Dar, înainte de numirea expertului, mai exact pe 4 octombrie 2010, organele în drept au instituit sechestru pe averea personală a celor zece consilieri locali care votaseră proiectul de vânzare a terenului către Cargo Romena SRL, a fostului primar Traian Dinu, care încheiase contractele de concesiune anterioare cu această firmă, precum şi a primarului pe atunci în exerciţiu, Valer Mureşan. Măsura sechestrului avea să rămână în vigoare până în anul 2015. Unul dintre învinuiţi a apucat să-şi dea obştescul sfârşit înainte de a fi ridicată măsura care-i stârnise, pe nedrept, reputaţia nereală, dar vătămătoare, că ar fi comis fapte de corupţie. Toată suflarea din Kogălniceanu ştia că acesta, împreună cu doi primari şi alţi nouă consilieri locali (doi dintre ei având onorabila vârstă de 80 de ani), mergeau lună de lună, cu un microbuz închiriat, să dea cu subsemnatul la organe.
Pe 15 ianuarie 2011, la capătul misiunii încredinţate, expertul Constantin Veriga a întocmit un plan de situaţie, în care a haşurat un perimetru de 2.900 de metri pătraţi, care se suprapunea în cea mai mare parte peste terenul firmei Cargo Romena SRL, dar parţial şi peste un teren învecinat al localităţii Mihail Kogălniceanu. Însă expertul a precizat că: „Fără distanţe faţă de reperi bine definiţi care să poată fi reconstituiţi şi fără elemente geometrice liniare (laturi) o suprafaţă se delimitează cu o probabilitate de 50%”. Cu alte cuvinte, schiţa desenată era pe jumătate exactă, pe jumătate inexactă.
Experta Gabriela Păun nu a putut identifica suprapunerile
În acelaşi an 2011, ancheta penală a fost preluată de DNA Constanţa, care a întomcit în acest sens un dosar separat, sub indicativul 51/P/2011. Pe 23 noiembrie 2011, procurorii anticorupţie au stabilit, prin rezoluţie, necesitatea efectuării unei noi expertize, în contextul în care învinuiţii depuseseră la dosar mai multe documente, care atestau că cea mai mare parte a terenului vândut firmei Cargo Romena SRL fusese împădurită până în anul 1982, astfel că nu putea face obiectul proprietăţii private a bunicii Elenei Mitrofan în anul 1949. În consecinţă, DNA a numit-o ca expert judiciar pe Gabriela Laura Păun. Experta numită a luat în considerare studiul monografic al comunei Mihail Kogălniceanu din anul 1942, ordinul ministerial din 1982 de scoatere a parcelei de 4.500 mp din circuitul forestier şi a obţinut de la Arhivele Naţionale un plan de situaţie al localităţii Ferdinand I (aşa cum se numea comuna Mihail Kogălniceanu în perioada anterioară regimului comunist). În acest fel experta a stabilit limita veche a plantaţiei forestiere. Totodată, punând în plan aceste informaţii, Gabriela Laura Păun a putut reliefa că amplasamentele indicate în expertizele anterioare nu puteau fi reale, întrucât făceau parte din vechea pădure defrişată abia în 1982. În consecinţă, experta i-a solicitat Elenei Mitrofan să indice amplasamentul pe care îl solicită. Atât aştepta bătrâna, să deseneze un patrulater care se sprijinea cu un picior pe drumul naţional, iar cu celălalt pe terenul de sub Hotelul Emi. „În lipsa unor documente de comparaţie, expertul nu poate concluziona asupra reconstituirii amplasamentului solicitat… [deoarece] nu se poate poziţiona cu precizie în baza datelor existente”.
224 de ţărani schimbaseră terenurile fără acte; doar potcovarul Tudorancea, cu acte
În consecinţa acestui raport de expertiză, DNA Constanţa a renunţat la instrumentarea cazului, declinându-şi competenţa de soluţionare, la 30 iulie 2012, în favoarea Parchetului Judecătoriei Constanţa. În baza unui drept al parchetelor superioare de a exercita un control asupra anchetelor derulate de parchetele inferioare, dosarul a fost preluat de procurorii de pe lângă Tribunal. Apoi, cum procurorul de caz a fost avansat la Parchetul Curţii de Apel, dosarul a fost transferat la această instituţie. Dar în plimbările de la un parchet la altul, în dosar s-a mai dispus efectuarea unei noi expertize judiciare, la solicitarea Elenei Mitrofan. Pentru a-şi dovedi dreptatea, pensionara băga, pentru a câta oară?, mâna adânc în buzunar, plătind încă 6.000 de lei şi onorarii neprecizate experţilor-parte angajaţi de ea. De data aceasta, misiunea expertizării a fost atribuită inginerului Octavian Buzatu. Noul expert s-a deplasat personal la Arhivele Naţionale, unde a studiat, timp de patru zile, 20 de dosare din fondurile arhivistice generate de Inspectoratul Cadastral Constanţa şi Primăria Mihail Kogălniceanu, precum şi alte 15 documentaţii complete din colecţia de planuri şi schiţe. În urma acestei activităţi de documentare, Octavian Buzatu a identificat doar un document de arhivă în care se menţiona numele lui Tudor Tudorancea, tatăl Elenei Mitrofan, înscris cu un creion într-un tabel de mobilizare din anul 1949, când acesta avea 45 de ani şi îndeplinea funcţia de „fierar, rotar, potcovar”. Expertul a mai identificat un document din anul 1950, care evoca înfiinţarea unei tovărăşii agricole în anul 1949, cu aportul a 224 de ţărani săraci sau mijlocaşi, care şi-au primit însă terenurile înapoi, fără a se întocmi tablou pentru schimb sau schiţă cadastrală. Din actul prezentat de Elena Mitrofan, reieşea însă că tatăl ei, acţionând în numele bunicii, întocmise acte de schimb, altfel decât ceilalţi 224 de ţărani săraci. Actul în sine, prezentat de Mitrofan, nu a fost descoperit de expert în dosarele de arhivă, însă el a opinat că acesta are caracteristici similare cu alte documente studiate la Arhivele Naţionale.
Hărţile militare şi fotogramele aeriene aduc lumină
Mai departe, Octavian Buzatu a obţinut toate hărţile militare şi fotogramele aeriene realizate, de-a lungul timpului, de Armata Română, la Mihail Kogălniceanu. În baza acestor documente, expertul a stabilit limita plantaţiei forestiere din perioada 1949-1953. Or, din planul realizat de el, se vedea că terenul vândut de Primăriei firmei Cargo Romena SRL fusese inclus în vechea plantaţie în proporţie covârşitoare. Doar o fâşie de 1870 de metri pătraţi din întregul teren de 9.636 mp, se aflase în afara plantaţiei forestiere. Însă, nici aceasta nu putea face parte integrală din lotul pe care l-ar fi avut bunica şi tatăl reclamantei, întrucât linile de tarla, invocate ca vecinătăţi în actul de arhivă din 1949, au fost stabilite şi ele în baza fotogramelor aeriene şi a hărţilor militare. Or, în planşele care reconstituiau liniile de tarla a fost identificat un singur lot, în afara fostei păduri, cu suprafaţa de 2.900 de metri pătraţi. Însă acesta se suprapunea doar parţial peste terenul vândut de Primăriei firmei Cargo Romena SRL. În plus, nu avea în vecinătate nicio proprietate a lui Barbu Teşeleanu. Desigur, expertul nu cunoştea aspectul descoperit de noi, anume că Barbu Teşeleanu avea doar 10 ani în 1949 şi nu putea fi subiect al dreptului de proprietate. Raportul de expertiză, care este unul din cele mai temeinice din câte ne-au trecut prin mână, concluziona: „Valoarea maximă a acestei suprapuneri poate fi de aproximativ 1870 mp, mai mică sau inexistentă (…). În lipsa altor informaţii precise, de necontestat, nu se poate formula fără dubiu un punct de vedere conform căruia ar exista astfel de suprapuneri între terenul litigios şi terenul revendicat de partea vătămată”.
[pdf-embedder url=”http://img.ordinea.ro/uploads/2016/02/Expertiza-Octavian-Buzatu.pdf”]
Cum a luat sfârşit un calvar de şapte ani
Pe 10 februarie 2015, Parchetul Curţii de Apel Constanţa a clasat dosarul penal deschis de Elena Mitrofan împotriva celor doi primari, a celor zece consilieri locali, a asociaţilor firmei Cargo Romena şi a evaluatorului care stabilise preţul vânzării terenului, în anul 2008. Avocatul Elenei Mitrofan, Ionel Haşotti, a făcut plângere împotriva ordonanţei procurorului. Pe 7 iulie 2015, instanţa penală a Tribunalului Constanţa a judecat plângerea împotriva ordonanţei de clasare, respingând-o definitiv, ca nefondată. Astfel lua sfârşit un balamuc de şapte ani. Şapte ani în care, aproape un întreg consiliu local şi doi primari care s-au succedat în funcţie s-au prezentat, cu microbuzul, la toate parchetele din judeţ, pentru a fi audiaţi sub învinuirea comiterii unor fapte de corupţie. Şapte ani în care pensionara de la Kogălniceanu care pretindea, împotriva memoriei colective şi a documentelor de rol fiscal, că tatăl său, potcovarul, şi un copil de zece ani, fuseseră proprietari de terenuri într-o zonă în care tot satul îşi păştea oile.
În timp ce imaginea publică a învinuiţilor era stigmatizată, iar proprietăţile lor se aflau sub sechestru, septuagenara care prezentase hârtiile modificate şi angajaţii ei care se juraseră că minorul de zece ani era deopotrivă proprietar cu potcovarul, au fost mângâiaţi pe creştet de organele de cerectare, ca nevinovaţi. Leonard Truţescu, unul dintre consilierii anchetaţi, a murit în timpul anchetei, cu onoarea nereparată.
Patentul afacerii
Reamintim că Elena Mitrofan a jucat o piesă similară şi în scandalul retrocedării carierei active de la Sibioara. Deşi carierele active sunt exceptate prin lege de la retrocedare, Elena Mitrofan şi verişoara ei, Margareta Muscalu, au solicitat restituirea în natură a unui lot de 20 de hectare, dar nu oriunde, ci tocmai în inima exploataţiei miniere active de la Sibioara, a companiei Somaco Construct SRL Constanţa. Deşi cererea de retrocedare a fost respinsă iniţial de Comisia Locală Lumina şi de Comisia Judeţeană Constanţa, cele două bătrâne, reprezentate convenţional de avocatul Ionel Haşotti, au obţinut o hotărâre judecătorească pe fond, pronunţată de Corina Eugenia Jianu, aceeaşi judecătoare controversată care a girat şi afacerea similară de la Kogălniceanu. Judecătoarea a considerat că autorul celor două septuagenare ar fi fost bunicul lor comun, Nicuolae Tudorancea, deşi acesta decedase în anul 1942, astfel că regimul comunist, instaurat în 1946, n-a confiscat niciun teren de la mort. În schimb comuniştii confiscaseră terenuri de la copiii în viaţă ai lui Nicolae Tudorancea, ai căror urmaşi au primit, însă, integral, toate drepturile din partea statului român, în baza Legii 18/1991. Inclusiv terenurile confiscate de comunişti de la tatăl Margaretei Muscalu fuseseră retrocedate în favoarea unei rude a bătrânei, însă acest impediment legal nu le-a împiedicat pe clientele lui Haşottri să ceară încă o dată moştenirea bunicului, considerat autor al unor drepturi afectate în anul 1946, deşi el murise, reamintim, în 1942. Jianu s-a limitat să certifice acest nonsens, dar a refuzat să restituie terenul în natură, pe considerentul că acesta era exceptat prin lege de la retrocedare. Ulterior, avocatul Ionel Haşotti a indus în eroare instanţa de recurs a Tribunalului Constanţa, susţinând, contrar adevărului, că nu existau probe că terenul ar fi afectat unei exploataţii miniere. În sprijinul lui Haşotti a sărit şi un expert care nu văzuse construcţiile şi echipamentele miniere de pe teren, la fel cum expertul Popoviciu, angajat în cazul Kogălniceanu, nu văzuse clădirile existente pe terenul aqferent Hotelului Emi.
Insinuându-se în perimetrul carierei, clientele lui Haşotti au întreprins demersuri pentru a obţine sume colosale cu titlul de lipsă de folosinţă a terenului retrocedat, ceea ce prezumăm că ar fi făcut şi la Kogălniceanu, dacă ar fi reuşit să intre în posesia terenului de sub clădiri. În materialele viitoare, vom arăta că acest patent a fost utilizat şi în alte procese susţinute de avocatul Ionel Haşotti, în numele altor clienţi.
