După ce au întâmpinat și bune, dar și situații dificile într-un an în care au primit bani pentru multe proiecte importante, dar și piedici în realizarea unor obiective asumate prin programul de administrare locală, primarul comunei Saraiu, Dorinela Irimia, le transmite locuitorilor gânduri bune și spor în tot ceea ce își propun pentru anul ce vine. Dorinela Irimia transmite că se va ruga să fie sănătoasă pentru a duce la final lucrările începute, așa cum a promis.
“Acum, cand incheiem anul 2017, va multumesc tuturor celor care m-ati ajutat si mi-ati fost alături! Imi doresc în anul 2018 să am puterea sa materializez toate proiectele pentru care m-am luptat pentru bunăstarea, bunasporirea si inflorirea comunei Saraiu, indiferent de piedicile pe care le voi intampina, piedici materiale, dar mai ales piedici generate de limita naturii umane. Sunt sigura, ca urandu-va acum ,,La multi ani!”, cu inima si sufletul deschise, urarea ajunge acolo unde Dumnezeu vrea. Așadar, în anul 2018, ma rog Bunului Dumnezeu sa-mi dea sanatate ca sa duc la bun sfârșit toate lucrările începute, toate proiectele care urmează să se realizeze, iar dumneavoastră, tuturor locuitorilor comunei Saraiu sa va dea Dumnezeu sanatate sa sa va bucurați de tot ce voi realiza eu pentru Familia Saraiu”, este mesajul pe care Dorinela Irimia, primarul comunei Saraiu, îl transmite la finalul acestui an.