Conecteaza-te cu noi
palaz

Politica

Un consilier din comuna Corbu își pierde mandatul după ce a fost exclus din partid

Published

on

După ce și-a pierdut calitatea de membru de partid, un consilier local din comuna Corbu își pierde și mandatul din Consiliul Local. Ordinul privind încetarea mandatului a fost semnat de prefectul județului Constanța, Ioan Albu. Informația a fost transmisă prin intermediul unui comunicat de presă:

Redăm textul integral semnat de către reprezentantul Guvernului în teritoriu:

“Având în vedere adresa Partidului uniunea Națională pentru Progresul României înregistrată la Instituţia Prefectului-Judeţul Constanţa prin care a fost comunicată Hotărârea Filialei Județene Constanța a PUNR privind excluderea din partid a domnului Gurgui Stan Alexandru și implicit din cea de consilier local în cadrul Consiliului Local Corbu, Prefectul Judeţului Constanţa, domnul Ioan Albu, a emis Ordinul nr. 12/2018 prin care se constată încetarea de drept a mandatului de consilier local din cadrul Consiliului Local Corbu a domnului Gurgui Stan Alexandru.
Ordinul a fost emis în temeiul prevederilor art.9, alin.(2) litera h^1, ale art.12, alin.(3) din Legea nr.393/2004 privind Statutul aleşilor locali, cu modificările şi completările ulterioare precum şi ale art.26, alin.(1) din Legea nr. 340/2004 privind prefectul şi instituţia prefectului.
Ca urmare a pierderii calităţii de membru al partidului politic pe a cărui listă a fost ales, locul de consilier local se declară vacant.
Serviciul Juridic – Achiziţii a comunicat prezentele Ordine factorilor interesaţi pentru ducerea lor la îndeplinire.
Prezentul Ordin poate fi atacat în faţa instanţei de contencios administrativ în condiţiile şi în termenele Legii contenciosului administrativ nr.554/2004, cu modificările şi completările ulterioare şi ale Legii nr.393/2004 privind Statutul aleşilor locali, cu modificările şi completările ulterioare”.

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions