Schimbările din scena politică românescă afectează grav activitățile cetățenilor, iar recenta vizită istorică – așa cum a fost prezentată – a premierului Japoniei, Shinzo Abe, a scos la suprafață mult mai multe probleme pe care politicul le creează mediului de afeceri. Premierul Japoniei a venit în România împreună cu 30 de oameni de afaceri, cu toții interesați de investiții majore în mai multe domenii de activitate. Printre acestea se află și investițiile în infrastructură, fiind vizate metroul din București, dar și Șantierul Naval Mangalia, care se zbate să supraviețuiască pe piața din România. Japonezii s-au interesat, știau detalii și voiau să investească la Mangalia. Din păcate (pentru noi, evident), Shinzo Abe nu a avut cu cine să discute la Palatul Victoria. În ziua vizitei, România își schimba premierii, iar la Palatul Victoria, prin birouri erau niște secretari de stat… S-a discutat că, pe holurile instituției, membrii delegației din Japonia s-au întâlnit cu Ilan Laufer, ministrul pentru Mediul de Afaceri. Mihai Tudose își făcea bagajele să plece urmare a demisiei, iar pe Mihai Fifor, premierul interimar desemnat de președintele Iohannis, japonezii l-au întâlnit în parcarea din fața sediului Executivului. Așa au schimbat japonezii discuțiile cu oficialitățile din România cu o vizită la Muzeul Satului… Într-un final, delegația condusă de premierul Japoniei a fost primită la Palatul Cotroceni de președintele Johannis, însă așa mare interes a prezentat această vizită încât șeful statului nu a făcut nicio comunicare oficială cu privire la discuțiile avute cu premierul Shinzo Abe. De partea cealaltă, nici premierul nipon nu a oferit informații despre vizita în România, pe contul lui de Twiter fiind postate doar detalii din celelalte vizite oficiale pe care niponii le-au efectuat în Europa.
“Mârlănia politică a PSD – ALDE”
Această indiferență administrativă nu au fost taxată nici de partidele din opoziție, și ele ocupate cu programul consultărilor de la Palatul Cotroceni pentru desemnarea unui nou premier pentru România… Singurii care au luat atitudine și au taxat în mod dur sunt liderii partidului ProRomânia.
Astfel, Razvan Mitu, membru fondator ProRomania, a postat pe pagina de Facebook a partidului un mesaj prin care atrage atenția asupra faptului că România este cea care pierde din toată această ecuație, din vizita delegației japoneze, România “a ratat o șansă rară, investitorii niponi ar fi putut porni cu încredere proiecte de care ar fi beneficiat mai multe generații de români de acum încolo.”
Prezentăm integral declarația liderului ProRomânia:
“Seriozitatea japoneză și mârlănia politică a PSD-ALDE …
România trece astăzi printr-un experiment dur, unul al rupturii totale a factorului politic de interesele cetățenilor. Ieri, premierul Japoniei, Shinzo Abe, împreună cu 30 de oameni de afaceri, care au venit cu intenția de a face investiții majore în infrastructură, fiind vizat metroul din București și șantierul naval Mangalia, a înlocuit discuțiile cu premierul (inexistent) al României cu o vizită la Muzeul Satului. Acesta a fost tratamentul pe care PSD-ALDE l-a oferit unui lider politic venit, pentru prima dată în 100 de ani, să trateze România drept o fereastră de oportunitate pentru investițiile Japoniei în Europa.
Anecdotic vorbind, nimic nu pare a fi întâmplător: o țară a performanței, a seriozității morale și a ingeniozității tehnologice, cum este Japonia, printr-un misterios șir de evenimente, nu a stat la aceeași masă cu sforarii din Teleorman, care au acaparat de un an de zile statul român.
Marele pierzător este România. Ieri a fost ratată o șansă rară, prin care investitorii niponi ar fi putut porni cu încredere proiecte de care ar fi beneficiat mai multe generații de români de acum încolo.
Nu putem asista neputincioși cum România este scufundată de interesele personale și de grup ale mafiei Dragnea! Avem nevoie de o politică #altfel cât mai curând, până când consecințele circului politic la care asistăm deja din 6 în 6 luni nu vor urca pe acel versant de la care avalanșa va fi inevitabilă!
Este timpul să fim Pro România!”
Promisiunile lui Tudose pentru oamenii de la DMHI
Pe 10 ianuarie a.c., chiar cu o seară înainte ca Mihai Tudose să-și anunțe demisia din funcția de premier, a declarat, într-o emisiune tv că statul roman își dorește să cumpere 51% din acțiunile pe care Daewoo le deține la Șantierul Naval Mangalia.
“Am încercat și se pare că reușim o chestie: să răscumpăram 51 la sută din acțiunile pe care le are Daewoo la Șantierul Naval din Mangalia. Am constat că statul român nu mai știe să facă lucrul ăsta. Știe doar să vândă. Cum putem să cumpărăm niște acțiuni. Să avem un șantier naval al statului. Să facem niște fregate ale armatei. Să facem și mentenanța la noi. Poate mai facem și o bărcuță la noi. Dar nu e o posibil ca statul român să nu aibă un șantier naval. O să zică lumea că sunt un comunist și securist. Dar m-am cam săturat”, anunța Tudose.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta