Mihai Fifor a primit luni aviz favorabil din partea comisiilor pentru funcţia de ministru al Apărării Naţionale. El a declarat în cadrul audierilor de la Parlament că România și-a propus achiziționarea unui submarin. Asta pentru început, având în vedere că forțele navale române lucrează la un program de dezvoltare a capabilităților de luptă antisubmarină. Potrivit Digi24, Fifor a spus că MApN nu a cheltuit în 2017 toți cei 2% din PIB alocați Armatei. O altă precizare a ministrului s-a referit la achiziția de camioane necesare armatei. Cel puțin pentru început, acestea vor fi cumpărate de la compania italiană IVECO. Și pentru că în România se pot produce camioane, ministrul a spus că a fost luată în calcul și uzina ROMAN S.A, dar sunt discuții legate de ”capacitatea uzinei ROMAN de a putea produce aceste camioane”. ”Vom veni în fața Parlamentului României pentru a solicita aprobarea de noi programe de înzestrare. Programul prin care forțele navale române își propun pe un termen mediu să realizeze capabilități de luptă submarină. Este practic ca forțele navale române să se doteze cu submarin pentru această capabilitate la Marea Neagră”, a declarat ministrul Apărării. Mihai Fifor: ”Suntem foarte atenți pe ce înseamnă capabilități la Marea Neagră. Vom demara programul privind corvetele multificunționale. Modernizăm și cele două fregate ale marinei române”. Referindu-se la stadiul achiziției sistemelor Patriot, Fifor spune că până în vară va fi achitat și al doilea sistem Patriot: ”Este pregătit proiectul de lege pentru primul sistem HIMARS, după care proiectul de lege vine în Parlament și vă solicităm sprijinul și pentru acest program de înzestrare”. În 2018 vor începe lucrările de modernizare la bazele aeriene din Otopeni, Balotești, Borcea și Câmpia Turzii. ”Să nu uităm că suntem într-un parteneriat foarte bun pentru Mihail Kogălniceanu. Ne-am angajat să sprijinim dezvoltarea bazei de la Mihail Kogălniceanu. Vom începe modernizarea aparatelor de zbor Super Șoim ca ele să devină aparate de școală pentru F16. Modernizarea va avea loc la Craiova. Nu face decât să arate că suntem liantul între apărare, cercetare și nevoia de înzestrare a armatei”, a spus ministrul. Conform lui Mihai Fifor, execuția bugetară în MApN pentru 2017 a fost în valoare de 14.714.812 mii de lei. 1,81 la sută din PIB. Alocarea a fost de doi la sută, adică suma de 16.323.232 mii de lei. ”Ne-am fi dorit să fie de 100 la sută. Niciodata nu te închizi, e foarte foarte complicat. Au existat două cheltuieli pe care nu am putut să le facem. Plata TVA la Patriot. Plata se face la sosirea mărfii. Lucrul ăsta nu s-a întâmplat”, a declarat Fifor. Ministrul Apărării a spus că nu s-a cheltuit suma pentru transportoarele blindate Piranha 5. ”Nu s-a încheiat până la finele anului negocierea cu General Dynamics. N-am vrut să mă grăbesc în negociere, s-a încheiat pe 8 ianuarie. S-a și semnat contractul. Eu zic că echipa a reușit să obțină un cost foarte bun pentru transportoare privitor la statul roman”. În ceea ce privește dotarea cu camioane a armatei, Mihai Fifor a declarat că ”sunt 173 camioane care s-au cumparat de la IVECO pentru că așa a rezultat în urma licitației. I s-a atribuit contractul în modul cel mai legal. A fost un proiect cu ROMAN SA. Din câte am înțeles e o discuție legată de capacitatea uzinei ROMAN de a putea să producă aceste camioane. Aceste 173 camioane sunt o infimă parte, noi având un număr de 13 mii de paltforme, de camioane pe care urmează să le producem în industria românească”.