Conecteaza-te cu noi
palaz

Politica

Consiliul Local Constanța: Discuții aprinse între Făgădău și consilieri, o firmă va ocupa gratuit un teren în stațiunea Mamaia

Published

on

Decebal Făgădău, primarul municipiului Constanța, a convocat astăzi Consiliul Local municipal pentru a dezbate și supune spre aprobare un număr de 34 de proiecte înscrise în convocatorul întâlnirii. Aleșii locali au acordat vot pentru proiecte ce țin de aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli al SC Ecosal SRL pentru anul 2018, aprobarea fuziunii prin absorbție al SC Ecosal SRL de către SC Confort Urban SRL, aprobarea criteriilor privind stabilirea accesului și a ordinii de prioritate în soluționarea cererilor de locuințe sociale în baza Legii nr. 114/1996. De asemenea, aleșii locali au mai aprobat și proiecte de hotărâre privind activitatea asistențilos personali ai persoanelor încadrate în gradul de gandicap grav în perioada iulie – decembrie 2017, Regulamentul de organizare și funcționare al Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Constanța și actualizarea inventarului bunurilor care aparțin domeniului privat al municipiului Constanța.

La proiectul 21 din ordinea de zi, discuțiile s-au aprins. Startul l-a dat președintele USR Constanța, Remus Negoi, care a cerut să intervină la începutul ședinței pentru a atrage atenția asupra votului la câteva proiecte. Primarul Făgădău a propus pentru proiectul nr. 21 aprobarea “regulamentului de constituire a dreptului de superficie cu titlu oneros asupra terenurilor aflate în domeniul privat al municipiului Constanța”. Pentru acest proiect, la fel ca și pentru proiectul nr. 23 – proiect privind aprobarea raportului de evaluare nr. 150841/23.11.2017 ce stabilește prețul de vânzare al bunului imobil proprietate privată a municipiului Constanța, situat în str. Mircea cel Bătrân, zona Piața Tomis III – liderul USR Constanța a spus că “nu este posibil să se construiască și apoi să fie solicitată autorizația de construcție”. La același proiect 23, conform documentelor este vorba despre concesionarea unui teren în suprafață de 510,6 mp către SC Mig 2000 SRL, președintele USR Constanța Remus Negoi, spunând că firma a dat în judecată Primăria Constanța pentru a i se concesiona terenul până în 2050 și nu i se pare normal să se concesioneze terenul respectiv la valoarea de 1.3 euro/mp/lună. Totodată, Negoi a cerut să nu fie supus la vot acest proiect pe motiv că se pune “ilegalitatea înaintea legalității”.

Mai multe precizări, în video:

Advertisement
usr

De asemenea, la discuțiile din timpul ședinței pe marginea acestor proiecte, între consilierii liberali, consilierul independent Andrei Popescu și primarul Decebal Făgădău a avut loc un schimb de replici acide.

Consilierul independent Andrei Popescu i-a sugerat primarului să trimită control pentru a vedea cum stau lucrurile și a informat că va face reclamații la Poliția Locală și ITM.

“De ce nu trimitem un control? Că nu au autorizații, am fost pe teren și am văzut niște lucruri. O să fac reclamații la Poliția Locală și la ITM”, a spus consilierul independent Andrei Popescu. Răspunsul primarului? “Conform contractului pe care l-a avut Mamaia SA, a dobândit un activ și un drept de a încheia un contract de concesiune, pentru o suprafață. Cu acest partener al municipalității, preluat de la Mamaia SA, situația a fost așa: au depus o cerere de cumpărare pentru întreg terenul, apoi nu au fost de acord cu prețul, apoi au cerut o prelungire a concesiunii, dar, în realitate, noi pierdem an de an sume, pentru că cineva stă pe un activ dobândit legal, construit legal, înainte de a se afla într-o relație comercială cu municipiul Constanța, deci nu poți să demolezi ceva pentru că ar fi neconstituțional, domnule consilier puteți să faceți zece mii de reclamații!”, i-a răspuns primarul.

La răndul său, consilierul Costin Avătavului (PNL) a informat că “aceeași situație este în cazul bisericilor”.

Proiectul nr. 23 a fost respins. Din cei 25 de consilieri locali prezenți, liberalii (șapte) au votat ”’împotrivă”, la fel și consilierul independent Andrei Popescu, precum și consilierii foști liberali reveniți în CLM, Romeo Rezeanu și Horia Căliminte.

Advertisement
usr

În concluzie, vizibil supărat pentru rezultatul votului, primarul Decebal Făgădău le-a transmis celor care au votat împotrivă că tocmai au permis societății să folosească gratuit terenul municipalității. “Vreau ca la proiectele patrimoniale să fie menționat în mod expres cine cum votează, întrucât tocmai s-a votat ca o societate să folosească gratuit în continuare un bun al municipiului Constanța!Până una alta, cu votul dumneavoastră, acest chiriaș ocupă proprietatea municipiului și nu plătește nici un leu. Nu este aceeași speță! La toate contractele de concesiune, eu voi cere ca votul să se facă nominal”, a comentat edilul Constanței.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions