Biroul de informare publică şi relaţii cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele: În temeiul disp. art. 102 alin. 1 din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, la datele de 30.01.2018 și respectiv 31.01.2018 procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța au înaintat Curții de Apel Constanța documentele privind pe numiții C. S. , G. I., H.R., Z. L. M. și P. P.-M. în vederea luării măsurii arestării preventive, pentru punerea în executare a unor mandate europene de arestare emise de către Parchetul Teritorial din Rotterdam – Olanda, pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane, șantaj, lipsire de libertate în mod ilegal, spălarea banilor, infracțiuni prevăzute de Codul penal olandez. Faptele penale reținute de către autoritățile judiciare olandeze sunt incriminate şi de legea penală română, pedeapsa maximă prevăzută de lege fiind închisoarea de până la 10 ani. În cauză s-au efectuat investigații, acționându-se în mod coordonat și în baza unei cooperări judiciare a procurorilor de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța cu lucrătorii de poliție din cadrul B.C.C.O. Constanța, B.C.C.O. Cluj, I.P.J. Constanța – Serviciul Investigații Criminale și cu procurorii ce au format echipe comune de investigații, atât din cadrul autorităților judiciare olandeze cât și din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată – Serviciul Teritorial Constanța, cu implicarea instituției judiciare europene de cooperare judiciară EUROJUST.