Conecteaza-te cu noi
palaz

Societate

Ministrul Apărării solicită o prezență permanantă a militarilor americani la baza de la Mihail Kogălniceanu

Published

on

Ministrul Apărării, Mihai Fifor, spune că statul se va implica în extinderea bazei militare de la Mihail Kogălniceanu, având mai multe discuţii în acest sens cu partenerii americani. El doreşte chiar o prezenţă permanentă a militarilor americani la baza respectivă, aşa cum este în Polonia.

Mihai Fifor a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă susţinută la bordul fregatei “Regele Ferdinand”, aflată în Portul Constanţa, că vor continua eforturile pentru extinderea bazei militare de la Mihail Kogălniceanu.

“Ne propunem ca în perioada următoare să continuăm eforturile de a ne implica în ceea ce înseamnă extinderea bazei de la Mihail Kogălniceanu şi am avut mai multe discuţii cu partenerii americani, iar noi ne-am asumat obligaţia de a sprijini această operaţiune de extinderea bazei de la Kogălniceanu”, a spus Mihai Fifor citat de news.ro.

De asemenea, aceeași sursă transmite că ministrul Apărării a precizat că a fost solicitată o prezenţă permanentă a militarilor americani în baza de la Mihail Kogălniceanu, după modelul polonez.

Advertisement
usr

“Nu vă ascund faptul că noi am solicitat o prezenţă permanentă pe model polonez a militarilor americani la baza de la Mihail Kogălniceanu şi în ideea aceasta în care de pe Mihail Kogălniceanu facem operaţiunile de poliţie aeriană, este firesc să putem contribui la programul acesta de extindere a bazei”, a mai spus ministrul Fifor.

În ultimii ani, mii de militari români şi americani au participat la mai multe exerciţii comune la baza de la Mihail Kogălniceanu, la unele dintre acestea fiind prezenţi şi militari din alte ţări.

Tot de la baza militară de la Mihail Kogălniceanu au fost efectuate anul trecut misiuni de poliţie aeriană.

Acestea au fost asigurate în perioada 1 mai – 31 august, de către patru aeronave Typhoon ale Forţelor Aeriene Regale ale Marii Britanii, împreună cu aeronave MiG-21 LanceR şi militari din Forţelor Aeriene Române. În cea de-a doua parte a anului trecut, aeronavele britanice au fost înlocuite în cadrul misiunilor de poliţie aeriană de Patru aeronave CF-188 Hornet ale Forţelor Aeriene Canadiene.

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions