Conecteaza-te cu noi
palaz

Politica

Darius Vâlcov, consilierul premierului Dăncilă, condamnat la 8 ani de închisoare

Published

on

Darius Vâlcov, fost primar al municipiului Slatina şi ministru al Finanţelor, a fost condamnat joi de ÎCCJ la opt ani de închisoare în dosarul în care este acuzat de trafic de influenţă, spălare de bani şi operaţiuni financiare sau acte de comerţ incompatibile cu funcţiile ocupate, după ce ar fi cerut de la o firmă de construcţii 20% din valoarea unor contracte publice, în perioada în care era edil. Darius Vâlcov a fost numit în luna ianuarie consilier în cadrul Guvernului condus de Viorica Dăncilă și este unul dintre social democrații care și-au pus semnătura pe actualul program de guvernare.

Decizia de astăzi a magistraților nu este definitivă.

Amintim că Darius Vâlcov a primit o condamnare de patru ani de închisoare pentru trafic de influenţă, şase ani pentru spălare de bani şi doi ani pentru operaţiuni financiare sau acte de comerţ incompatibile cu funcţia. De asemenea, instanţa a decis menţinerea sechestrului instituit în acest dosar pe bunuri şi conturi ale actualului consilier al premierului.

În acest dosar, în care a fost trimis în judecată în mai 2015, Darius Vâlcov a stat în arest la domiciliu din 26 martie 2015 şi până în 2 aprilie 2015, când a fost arestat preventiv. În 23 iunie 2015, Darius Vâlcov a fost eliberat din arest. El este acuzat de trafic de influenţă, spălare de bani şi operaţiuni financiare sau acte de comerţ incompatibile cu funcţiile ocupate de acesta, de primar al municipiului Slatina, senator şi ministru de Finanţe.

Advertisement
usr

Potrivit rechizitoriului procurorilor, în 2009, omul de afaceri Theodor Berna l-a contactat pe Darius Vâlcov, atunci primar al municipiului Slatina, căruia i-a propus să intervină la SC Compania de Apă Olt SA pentru ca firma sa să câştige licitaţii de lucrări pentru obiective din Slatina, Scorniceşti, Piatra Olt şi Drăgăneşti, iar în schimb să îi dea 20% din valoarea sumelor încasate conform contractelor de execuţie a acelor lucrări.

În urma intervenţiilor lui Darius Vâlcov, firma lui Berna a câştigat licitaţiile organizate în cadrul proiectului „Extinderea şi reabilitarea sistemelor de alimentare cu apă şi apă uzată în judeţul Olt”, fiind semnate contracte cu Compania de Apă Olt pentru mai multe lucrări, în valoare de de peste 78 de milioane de lei, susţin procurorii, conform news.ro.

După câştigarea acestor contracte de către firma lui Berna, în perioada ianuarie-martie 2011, Vâlcov ar fi mers periodic la sediul firmei omului de afaceri, unde a primit de la acesta suma totală de 1,2 milioane de lei, în trei tranşe a câte 400.000 de lei. Banii erau daţi când Compania De Apă Olt efectua plăţi în contul societăţii, au mai arătat procurorii în actul de sesizare a instanţei.

Ulterior, în perioada aprilie-decembrie 2011, Vâlcov ar mai fi primit de la omul de afaceri 2,5 milioane de lei, în cinci tranşe a câte 500.000 de lei. Anchetatorii au mai stabilit că Darius Vâlcov ar mai fi primit 3.080.000 de lei, în perioada 2012- 2013, tot de la Berna, prin intermediul mai multor firme.

Pentru a recupera banii de la fostul ministru, DNA i-a pus sechestru pe trei lingouri din aur, în valoare de 465.355 de lei, 172 opere de artă, în valoare de 2.558.658 de lei, 63.010 de lire sterline, 290.334 de euro şi 73.077 de dolari. De asemenea, s-a instituit sechestrul asigurător prin poprirea sumelor de 90.000 de dolari, 1.322.950 de lei şi 600.000 de lei.

Advertisement
usr

Procurorii DNA au făcut, în 26 martie 2015, percheziţii în localităţi din judeţul Olt şi în Bucureşti, fiind căutate tablourile care ar fi fost achiziţionate de Darius Vâlcov, prin interpuşi, de la case celebre de licitaţii, cu bani presupus obţinuţi din fapte de corupţie. În urma percheziţiilor, anchetatorii au găsit 101 tablouri, pe care figurează semnătura unor pictori celebri, printre care Pablo Picasso (două gravuri şi un desen în cărbune), Andy Warhol, Nicolae Tonitza, Ştefan Luchian, Gheorghe Petraşcu, Constantin Piliuţă, Corneliu Baba, Horia Bernea şi Octav Băncilă.

Darius Vâlcov, fost primar al Slatinei timp de două mandate, în perioada 2004-2008, a fost membru al PDL, apoi a trecut la PSD, fiind numit de partid ministru al Finanţelor.

 

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions