Horia Marius Țuțuianu, președintele Consiliului Județean Constanța, anunță că, miercuri, la ora 11.00 se va semna contractul de finanțare al proiectului „Reabilitarea și Modernizarea Drumului Județean DJ223: Tronsonul Cernavodă – Rasova – Aliman – Ion Corvin”.
Potrivit anunțului remis redacției de către Biroul de presă al CJ Constanța, la eveniment vor participa alături de președintele Consiliului Județean Constanța, Marius Horia Țuțuianu, și Lucian Lungoci, administrator special al Regiei Autonome Județene de Drumuri și Poduri, precum și Elena Georgescu, director general al Direcției Generale de Proiecte.
Amintim că, pe 17 ianuarie, la sediul Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene (MDRAPFE) au semnat contractul de finanțare pentru proiectul de modernizare a unui drum secundar din județul Constanța, în valoare totală de peste 155 milioane lei.
„Locuitorii județului Constanța vor avea în viitor șosele moderne și sigure, care vor asigura un transport de calitate, o mai bună mobilitate și implicit acces la locuri de muncă mai bune”, a declarat ministrul delegat al fondurilor europene de la acea dată, Marius Nica.
Conform documentului, proiectul va fi implementat în următorii cinci ani și implică lucrări de reabilitare și modernizare a drumului județean DJ 223 pe tronsonul Cernavodă – Rasova – Aliman – Ion Corvin (39 km), construirea de trotuare și piste pentru biciclete, precum și construirea sau modernizarea stațiilor de autobuz.
Printre beneficiarii acestui proiect se numără cele aproximativ 28 mii de persoane din localitățile amplasate pe traseul propus, dar și angajații companiei care va realiza implementarea investiției (conform documentației tehnico-economice, prin implementarea proiectului se vor crea 250 noi locuri de muncă), care vor avea șansa unei stabilități financiare oferite de garanția unui venit constant, dar și ocazia de a putea performa pe plan profesional.
Tot în categoria beneficiarilor intră și agenții economici care își desfășoară activitatea în localitățile respective, administrațiile locale și potențialii investitori în arealul vestului județului Constanța și zona dunăreană, proprietarii și conducătorii de autovehicule (prin îmbunătățirea parametrilor relevanți: creșterea vitezei, a siguranței rutiere și a portanței sectorului de drum modernizat).
Informații suplimentare despre proiect
Proiectul „Reabilitarea și modernizarea drumului județean DJ 223 pe tronsonul Cernavodă – Rasova – Aliman – Ion Corvin” este finanțat prin Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020, Axa prioritară 6 – Îmbunătățirea infrastructurii rutiere de importanță regională, Prioritate de investiții 6.1 – Stimularea mobilității regionale prin conectarea nodurilor secundare și terțiare la infrastructura TEN-T, inclusiv a nodurilor multimodale.
Despre Programul Operațional Regional 2014-2020
Programul Operațional Regional (POR) 2014 – 2020 are ca obiectiv general creşterea competitivităţii economice şi îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă ale comunităţilor locale şi regionale, prin sprijinirea dezvoltării mediului de afaceri, infrastructurii şi serviciilor, pentru dezvoltarea durabilă a regiunilor, astfel încât acestea să îşi poată gestiona în mod eficient resursele şi să îşi valorifice potenţialul de inovare şi de asimilare a progresului tehnologic.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta