Conecteaza-te cu noi
palaz

Politica

Medgidia. Vrabie, acuzat că i-a agresat verbal și fizic pe viceprimăriță și un consilier local

Published

on

După ce a fost parte a unui scandal de imagine din care s-a ales scos dintr-un partid politic, primarul municipiului Medgidia, Valentin Vrabie, recidivează. Astăzi, consilierul local Narcis Ion (PSD) a anunțat la numărul de urgență 112 că este agresat fizic și verbal de către primarul Valentin Vrabie. Informația a fost confirmată pentru “Ordinea.ro” de cnsilierul Narcis Ion. Acesta îi solicitase edilului lămuriri cu privire la proiectul de buget pentru anul în curs și finanțarea clubului sportiv. Un lucru este cert: Valentin Vrabie nu poate fi chestionat cu privire la niciuna dintre deciziile sale!

“Desfășuram una dintre ședințele din comisiile de specialitate ale Consiliului Local, era una dintre ședințele de dinaintea ședinței Consiliului Local de joi, atunci când vom discuta și supune spre aprobare bugetul municipiului pentru anul 2018. Am încercat să îi solicit un punct de vedere domnului primar pentru un proiect de hotărâre și atunci a început să îmi adresez injurii pe care vă rog să mă scuzați dar nu le pot reproduce și până la agresiunea fizică nu a fost decât un pas. Am ieșit pe hol și tocmai venea doamna vice care auzise injurăturile dinspre birou. Domnul primar ne-a bruscat pe amândoi. Am sunat la 112, polițistul care a venit la Primărie nu a urcat în sala de ședințe, m-a invitat pe mine la sediul Poliției pentru declarații. Am oferit acolo detaliile incidentului, însă vă informez și pe dumneavoastră, voi discuta și în ședința de joi și le voi transmite și cetățenilor că lucrurile nu trebuie să rămân așa! Orașul ăsta și cetățenii au nevoie de proiecte, nu de scandal, orașul nu are nevoie de un asemenea circ și pentru ce…?! Că am solicitat un punct de vedere pentru un proiect! Nu este normal, așa încât voi face sesizări la toate instituțiile abilitate, după ce am scris și depus o plângere la Poliția Medgidia”, a declarat consilierul Narcis Ion pentru ziarul nostru.

“Un comportament agresiv, așa cum deja știe toată lumea”

La rândul său, viceprimarul Luminița Vlădescu ne-a spus că a intrat în biroul primarului în momentul în care edilul l-a prins de mâini pe Narcis Ion cu gând să îl bruscheze, gândindu-se că în acest mod poate opri un moment de violență între cei doi.

Advertisement
usr

“Sunt fără cuvinte, îmi e greu să retrăiesc momentul. Domnul Narcis Ion a intrat în biroul dumnealui să îl întrebe niste chestiuni legate de buget și finanțarea clubului sportiv. Pentru că și-a permis să ceară explicații, a început să îl agreseze verbal pentru ca apoi să văd din secretariat cum l-a prins de mâini. Am intrat în biroul primarului cu gând că pot să opresc un moment de violență fizică, însă ne-a bruscat pe amândoi. Urât tot ce a fost acolo… Verbal, îmi pare rău, nici nu mai știu și nici nu doresc să îmi amintesc ce a putut să spună… Un comportament agresiv, așa cum deja știe toată lumea – asta am vîzut din nou în această seară. Și repet: doar pentru că domnul consilier Narcis Ion a cerut lămuriri pentru proiectul de buget și finanțarea clubului sportiv, știind toată lumea că domnul consilier a depus și o cerere la care astăzi trebuia să primească răspuns, cerere privind finanțarea clubului sportiv”, a declarat viceprimarul Luminița Vlădescu pentru “Ordinea.ro”.

Primarul Valentin Vrabie nu a răspuns apelurilor telefonice venite din partea “Ordinea.ro” pentru a explica situația.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions