În contextul discuțiilor legate de bugetul municipiului Constanța și a listei de investiții pentru anul 2018 pe care primarul Constanței Decebal Făgădău le propune și vor fi supune spre aprobare joi în ședința ordinară a Consiliului Local Municipal Constanța, deputatul Bogdan Huțucă (PNL), vicepreședintele Comisiei de Buget – Finanțe din Parlament, a avut câteva observații de făcut la toată activitatea conducerii administrației constănțene. Concret, Huțucă susține că problema nu este de anul acesta și nu datează nici de anul trecut, ea fiind transferată de câțiva ani, iar PSD nu a făcut decât să contribuie să promovarea acestor măsuri. Toate acestea, spune Huțucă, din cauza lipsei de implicare și a faptului că “ți-o mai trage și propriul Guvern”.
Declarația completă a liderului PNL Constanța, aici:
“Constanța va ajunge fără investiții. Este o problemă legată atât de anul acesta, cât și de anul trecut, dar și de anii anteriori și vă spun de ce. Când esti primar vii în fața cetățenilor cu un buget de venituri și cheltuieli și un program de investiții și le spui constănțenilor așa: din banii noștri, ai Primăriei colectați am de gând să fac următoarele 7-8 obiective; le definești: șosele, parcuri, locuri de parcare. În paralel, te duci pe fonduri europene, deci separat de acest buget și le spui constănțenilor: nu din banii voștri, ci gratis, am de gând să desfășor anul acesta alte obiective. Tu gestionezi foarte prost situația, îți pică proiectul din fonduri europene și ca să nu pierzi și să n-ai probleme financiare, îl duci pe lista de investiții tot ce ai promis că faci constănțenilor din banii lor, nu mai ai loc să faci pentru că trebuie să rezolvi problema proiectului care ți-a picat – un exemplu este Parcul Arheologic – și atunci ești în situația în care ceea ce ai promic constănțenilor că faci pe 5 lei, faci pe milioane de lei, iar obiectivele pe care le-ai pus în lista de investiții nu le duci la îndeplinire. Trece un an, trec doi, vine 2018 și îți spui că te apuci, însă propriul Guvern ți-o trage. Așa s-a întâmplat! Sunt 10% să te duci la impozit pe venit din salarii, să omori tot ce înseamnă sume defalcate pe minicipii în România, printre care și Constanța, să confiști toate excedentele bugetare pe care le au aceste municipii, bani puși deoparte pentru diferite proiecte, rămâi fără venituri. De investiții ce să-ți mai rămână: trei lulele, trei surcele pentru că în anii anteriori n-au știut să gestionezi fondurile europene. Aceeași politică PSD ca și la centru. Am întrebat dacă sunt corecții, mi s-a spus că nu, acum pregătesc un material pe care vi-l voi arăta, un întreg pomelnic de corecții. Nu-i posibil! Zici că îmi rezolvi gratis din fonduri europene și apoi să plătești 25% din banii mei corecții pentru că tu nu ai rezolvat treaba. Corecția astea neachitate, nu mai ai voie să accesezi alte fonduri și așa ți se îngustează tot managementul pe zona de administrație publică locală. Eu sunt curios cât a accesat pe noua axă 2014 – 2020. Cred că răspunsul este zero! Deci, suntem într-un mare… avem o mare problemă; pe de-o parte PSD-ul central a tras-o Constanței de nu se vede, dar se vede pe partea de venituri și, pe de altă parte, această Primărie nu este capabilă să rezolve problema de investiții pentru constănțeni, ratează accesarea de fonduri europene, cheltuie tot și stagnează. O mare parte a investitorilor s-au mutat în zona Ovidiu și a altor zone limitrofe Constanței din cauză că aici totul stagnează, birocrația este mult diminuată în acele localități și nu o spun că sunt localități PNL, nu mă înțelegeți greșit, dar asta este realitatea. Constanța are un balast birocratic incredibil anti-mediu de afaceri.”
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta