Duminică, 18 februarie, pasionații de ciclism sunt invitați de către ”Tomis Bike Constanța” să participe la o plimbare cu bicicleta. Nu va fi, cu siguranță, o cursă facilă dar traseul de 85 de km se anunță minunat. Bicicliștii vor pedala pe traseul Constanța – Poarta Albă – Medgidia – Siminoc – Constanța. ”Toți cei 85 de km sunt 100% șosea, dar avem rugămintea să aveți la dvs. cele necesare pentru un traseu extern și anume: Camere de rezerva, kit-uri antipană, petice, pompă etc, pentru un traseu fără probleme.”, a precizat Marius Adrian Hrițuleac. Plecarea se va face duminică, ora 10.00, din fața Casei de Cultură Constanța. Viteza medie de deplasare va fi de 20-25 km/h și vor fi cel puțin trei popasuri. Primul va avea loc la Poarta Albă și va fi de 10 minute. Cel de-al doilea, de 20 de minute, va avea loc la Medgidia, iar ultimul, din nou de 10 minute va avea loc la Murfatlar. Dacă vor mai exista solicitări de pauze, acestea vor fi făcute. Și în această plimbare va fi respectat un regulament de deplasare. Pentru cei ce nu îl cunosc, reamintim câteva elemente importante pentru deplasarea în pluton: Nu se depășește conducătorul plutonului. Se circulă doar pe prima bandă a drumului. Se va păstra un pluton compact. Nu se face slalom printre ceilalți participanți, iar dacă totuși e nevoie, trebuie să vă asigurațică partea spre care vreți să schimbați eate liberă. De asemenea, la apariția diferitelor obstacole pe traseu (grătare de scurgere, gropi, capace de canalizare) semnalizați parte ape care se află. Se recomandă ca bicicliștii să aibă asupra lor echipament specific, respectiv lumini față/spate și cască.