Partidul condus de Victor Ponta și Daniel Contantin, Pro România, a căpătat identitate juridică, iar de acum încolo mai urmează o serie de pași procedurali și această mișcare va deveni partid cu acte în regulă.
Planul lui Victor Ponta cu Pro România este unul revoluționar pentru scena politică din România. Ponta a explicat, pentru stiripesurse.ro, că organizarea Pro România va fi pe modelul mișcării ”En Marche!” din Franța, partid politic care l-a adus pe Emmanuel Macron la Palatul Elysee.
În politică, ”En Marche!” a adus o serie de noutăți, pe care Pro România le dorește implementate și în România:
1. Mișcarea de tip ”En Marche!” promovează așa numita a treia cale în politică, partidul nefiind nici de dreapta, nici de stânga. Un astfel de partid preia o parte din politicile de stânga și cele de dreapta, pentru ca apoi să le înglobeze în propria politică. Dacă ne uităm în istoricul recent al lui Victor Ponta, atâta timp cât a fost premier era considerat ”cel mai de dreapta premier al unui partid de stânga”.
2. Mișcarea de tip ”En Marche!” nu interzice membrilor săi să facă parte alte partide politice, pe considerentul că rolul unui om politic este de a-și reprezenta electoratul și nu de a vota conform liniei politice dictate de un partid.
3. Mișcarea de tip ”En Marche!” nu își obligă membrii la cotizații lunare sau anuale. Totul se desfășoară pe bază de donații primite din partea simpatizanților sau membrilor de partid.
Victor Ponta ne-a precizat că urmărește să impună cele trei noutăți în Pro România, obiectivul fiind ca acest partid să își facă antrenamentul la alegerile din 2019 și să lupte cu șanse pentru alegerile parlamentare din 2020.
Citiți și:
A fost înființat partidul Pro România. Ce spune Mircea Banias despre proiectul Pro România Constanța
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta