Petina Boiță, fosta secretară a UAT Mangalia, a evoluat incredibil în carieră după ce a intrat în dizgrațiile primarului liberal Cristian Radu. Scoasă pe tușă din Primăria Mangalia de aproximativ zece luni, Boiță a reintrat în avocatură, dar nu la Constanța, ci direct în Baroul București. Fiul ei, Bogdan Boiță, cunoscut opiniei publice pentru apariția în show-ul ”Poftiți în vacanță” de la ProTv, a terminat între timp facultatea de drept. O vreme, acesta a lucrat în Primăria Sectorului 3, pe un post de consilier juridic debutant. Acesta activa deja în organizația bucureșteană a Tineretului Social Democrat, așa cum reiese din fotografiile postate pe Facebook, printre acestea figurând și o fotografie în care Boiță junior apare alături de Gabriela Firea, actualul primar general al Capitalei. La momentul de față, Bogdan Boiță lucrează la ANAF.
Pe 22 februarie 2018, Gabriela Firea a comunicat presei că Regia Autonomă de Transport București va fi transformată în societate pe acțiuni, cu un capital social de 129 de milioane de lei. Astfel, transportul în comun din capitală va fi gestionat de noua structură – Societatea de Transport București SA, care va prelua baza materială și personalul regiei. Deja a fost anunțată componența primului consiliu de administrație. Acesta va fi format din Speranța Cliseru, Adrian Sorin Mihail, Petrina Boiță, Alexandru Trifan și Mihai Petcu. Iată, așadar, că Petrina Boiță a devenit unul din oamenii de bază ai Gabrielei Firea. RATB are un buget anual de 121 de milioane de euro, cu 100 de milioane de euro mai mult decât tot bugetul Municipiului Mangalia.
Petrina Boiță beneficiază de un val care aduce la cârma Bucureștiului persoane care provin din Constanța. Astfel, trebuie să spunem că Speranța Cliseru, care este personajul cel mai important din această ecuație, este la rândul ei constănțeancă. Ea a lucrat ca economist la Întreprinderea Minieră Dobrogea, în perioada 1986-1990. Apoi, până în anul 1991 a activat la Societatea de Construcții Hidrotehnice Cernavodă, moment în care a fost încadrată în corpul de control al Primăriei Eforie. Între 1992 și 1995, Speranța Cliseru a fost șefa serviciului de cooperare internațională de la CNM Petromin SA, iar între 1997 și 1999 a fost director comercial în aceeași companie de stat. Vorbim aici tocmai de perioada privatizării Flotei. De altfel, aceasta a fost inculpată în dosarul Flota, fără a fi condamnată. Ulterior etapei Petromin, a fost încadrată la mai multe societăți ale omului de afaceri Gheorghe Bosânceanu din Constanța.
Din anul 2004, destinul Speranței Cliseru a fost legat de cel al lui Florentin Pandele, fiind pe rând director executiv al Primăriei Voluntari, administrator public al localității menționate, prefect de Ilfov și consilier parlamentar al senatorului Gabriela Firea. Florentin Pandele este, la bază, navigator. În 2016, Speranța Cliseru a fost numită consilier al primarului general, ulterior fiind distribuită în mai multe consilii de administrație în cadrul regiilor și societăților deținute de PMB. În 2017, a fost numită administrator provizoriu la RATB, luând locul lui Dumitru Catană, la rândul său fost șef al Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța.
Trebuie să mai spunem că un alt constănțean, pe numele său Sorin Chiriță, a condus RADET București, iar în momentul de față este administratorul public al Capitalei. În sfârșit, Sectorul 5 este condus de primarul Daniel Florea, de loc din Constanța, fost judecător, fost jurist la Romline și fiu al unui cunoscut șef al Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța. Florea a ajuns primar la ultimele alegeri locale, pe listele PSD. La scurt timp, în Primăria Sectorului 5 au fost încadrați mai mulți constănțeni, în frunte cu fostul primar al orașului Eforie, Ovidiu Brăiloiu, decedat între timp.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta