În cursul zilei de azi, de la ora 11.00 a intrat în vigoare o nouă avertizare de cod galben şi portocaliu, valabil în foarte multe zone ale ţării. Până la ora 20.00 a zilei de 2 martie avem cod galben în toată ţara din cauza valului de frig care s-a abătut asupra întregii României. Valul de frig va persista și se va intensifica pe parcursul nopților, astfel că se vor înregistra temperaturi cu peste 10…15 grade mai coborâte decât valorile normale pentru această perioadă. Temperaturile maxime vor fi negative în toate regiunile și va fi ger, mai ales dimineața și noaptea. De asemenea, ANMH a prelungit codul portocaliu pentru Modlova, estul Transilvaniei, Oltenia, Muntena şi Dobrogea până pe data de 2 martie la ora 20.00. Sunt vizate temperaturi foarte scăzute, atât noaptea, cât și ziua; În Moldova, estul Transilvaniei, Oltenia, Muntenia și Dobrogea, gerul va fi persistent în cea mai mare parte a intervalului, iar valorile termice vor fi comparabile cu recordurile înregistrate în această perioadă. Temperaturile maxime se vor situa frecvent între -12 și -6 grade, iar cele minime se vor încadra în general între -22 și -12 grade, izolat mai coborâte, sub -25 grade. Notă: În cursul nopții de vineri spre sâmbătă (2/3 martie) temperaturi sub pragul de ger (-10 grade) se vor înregistra în Moldova, local în Maramureș, Transilvania, Muntenia și Dobrogea și pe arii restrânse în Oltenia. Începând din noaptea de joi spre vineri (1/2 martie) și până duminică (4 martie) vor fi intervale cu precipitații în majoritatea regiunilor, dar mai ales în sud-vestul și sudul țării. La început va ninge, apoi, trecător, vor fi precipitații mixte și se va forma polei.