Daniela Lulache, fost director general al producătorului de energie Nuclearelectrica, a fost numită Head of policy and coordination la Agenţia pentru Energie Nucleară (NEA) a Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD).
Aceasta a declarat vineri pentru News.ro că abia a preluat acest post, în urma unui proces de recrutare, fără a da şi alte detalii.
Daniela Lulache s-a născut la 25 august 1967 şi este economist, absolvent al Academiei de Studii Economice din Bucureşti.
Lulache a condus timp de patru ani, până în vara anului trecut, compania de stat Nuclearelectrica, care operează centrala nucleară din Cernavodă. De asemenea, între mai 2012 şi mai 2013 a fost consilier al viceguvernatorului BNR, iar în perioada martie 2006 – decembrie 2009 a fost director general al Fondului Proprietatea. Anterior, între ianuarie 2005 şi martie 2006 a fost director al Direcţiei de restructurare şi recuperare credite al Raiffeisen Bank.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta