Conecteaza-te cu noi
palaz

Societate

Majorări salariale pentru mai multe categorii profesionale

Published

on

Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, OUG 91/2017 care majorează cu până la 15% salariile mai multor categorii profesionale, stabileşte plata orelor suplimentare ale poliţiştilor cu 75% din solda lor de bază,plafondându-le la 3% şi dublează salariile personalului Institutului Elie Wiesel.

OUG 91/2017 pentru modificarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice a fost adoptată cu 175 de voturi “pentru”, 83 “împotrivă” şi 14 abţineri, în Camera Deputaţilor, for decizional.

„S-au mărit grilele pe anumite domenii astfel încât să nu mai iasă în urma măririi cu 25% de la 1 ianuarie din grilă şi să piardă la salariu. (..) Au fost măriri între 10 şi 15%”, a declarat preşedintele Comisie de muncă, deputatul PSD Adrian Solomon, marţi, după adoptarea raportului comisiei, citat de zf.ro.

Adrian Solomon a precizat că jandarmii vor primi o indemnizaţie de 10% pentru intervenţii „pentru că stau de dimineaţă în ploaie şi ascultă cum suflă unii în vuvuzelă”.

Advertisement
usr

Prin OUG 91/2017, deputaţii au stabilit ca orele suplimentare pe care le fac poliţiştii să fie plătite cu 75% din solda lor de bază, în condiţiile în care se încadrează în limita de 3%.

„Am votat astăzi ca orele suplimentare să fie plătite cu 75% din solda lor de bază, în condiţiile în care se încadrează într-o limită de 3%, să nu fie un festival de ore suplimentare, ai nu ai treabă, te duci la serviciu (…) Până acum orele suplimentare se compensau cu timp liber. În momentul de faţă, plătindu-se există posibilitatea să exagereze cu orele suplimentare”, a precizat Solomon.

Majorări salariale vor primi şi directori din deconcentrate, personalul din Consiliul Concurenţei, angajaţii Oficiului pentru Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor, a precizat Solomon.

„Toţi cei care ieşeau din grila de salarizare în urma măririi cu 25% le-a fost majorat salariul din grilă, care va fi atins în 2022, astfel încât să rămână în lege fără pierderi. Este o dispoziţie în lege pe care am votat-o tot astăzi de recalculare de reîncadrare a tuturor celor care au avut de suferit în urma aplicării legii de la 1 ianuarie şi ei vor primi banii din urmă dacă este cazul”, a spus Solomon, conform aceleiași surse.

Deputaţii au majorat şi salariile din sănătate.

“Am scos din lege sintagma unităţi sanitare publice astfel încât să se aplice măririle de la 1 martie pentru tot personalul medical, inclusiv, asistentele şi medicii din şcoli, din centrele de expertiză (…). Am rezolvat şi problema ambulanţierilor şi şoferilor de ambulanţă pentru că medicul şi cu asistentul nu merg singuri pe maşina respectivă la intervenţie şi de multe ori şoferul participă activ la resuscitare, căratul tărgilor. Intră pe grila din 2022 inclusiv şoferii, ambulanţieri, de la 1 martie”, a spus preşedintele comisiei.

Advertisement
usr

Adrian Solomon a susţinut că salariile nu vor scădea, afirmând că sindicaliştii care s-au arătat nemulţumiţi de legea adoptată în comisie „vorbesc despre drobul de sare”:

„Salariile nu au cum să fie mai mici. Să fie clar. Veniturile nici ele nu pot să fie mai mici pentru că vorbim despre sporuri de 100% astăzi pe un salariu de 6000 de lei şi vom vorbi de un spor de 30% pe un salariu de 16.000 de lei. Eu cred că venitul celor din sănătate va fi mai mare (după ce trece această lege-n.r.). (…) evident că vor fi cuantumuri de sporuri mai mici, dar raportate la o bază mai mare”, a spus deputatul PSD.

Deputaţii din Comisia de muncă au votat şi un amendament care majorează cu 100% salariile cercetătorilor de la Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România Elie Wiesel.

„La Elie Wiesel este o situaţie pentru că fiind în subordinea Secretariatului General au rămas undeva în negura vremurilor. Probabil, cei care au urmat după înfiinţarea acestui institut şi au mai înfiinţat Institutul de cercetare a crimelor comunismului nu au mai fost interesaţi de crimele împotriva evreilor şi de Holocaust şi i-au uitat (…) Un cercetator de acolo are un salariu de 1600 de lei, în condiţiile în cercetători cu acelaşi nivel de pregătire au 4.000 de lei (…)”, a spus Solomon.

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions