Conecteaza-te cu noi
palaz

Exclusiv

O mascaradă judiciară de proporţii. Matei iese din puşcărie şi va fi liber… să candideze

Published

on

Degeaba au încercat instituţiile de forţă ale statului să-i „ascundă” în stabilimentele cu răcoare. Corupţii se întorc la lumină. Întregul climat le este favorabil, mai ales după ce Curtea Constituţională a scos SRI-ul din anchetele penale.

Tribunalul Constanţa a admis, pe 21 martie 2016, contestaţia la executarea pedepsei formulată de Nicolae Matei, fostul primar din Năvodari, condamnat într-un dosar de mită în urmă cu doar trei săptămâni. Judecătorii constănţeni au dedus din pedeapsa lui Matei şi perioada de arest preventiv efectuată de acesta în alt dosar penal (aşa-numitul dosar al retrocedărilor, aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti), precum şi o perioadă de reţinere de 24 de ore (dintr-un al treilea dosar penal). Pe vechiul Cod de Procedură Penală fiecare dosar penal era „cu a mă-sii”, deducerea arestului prestat într-un dosar din pedeaspa definitivă aplicată în alt dosar fiind interzisă de o decizie a secţiilor unite ale ÎCCJ, dată în unificarea procedurii. Acum, însă, avem un nou cod de procedura penală, iar vechea decizie a ICCJ nu se referă la el. În consecinţă, prevalându-se de acest vid de reglementare (chiar dacă esenţa raporturilor a rămas neschimbată), magistraţii i-au dat liber lui Matei. Soluţia poate fi contestată în trei zile, dar singurul care o poate contesta este chiar Matei. Trei zile şi va fi liber ca pasărea în zbor. În mod paradoxal, instanţa de apel din dosarul mitei stabilise în sarcina lui Matei interdicţia drepturilor electorale, atenţie!, doar pentru perioada executării pedepsei principale. Cu alte cuvinte, Matei nu avea voie să candideze, atâta timp cât se afla la puşcărie. Scăpând de puşcărie, fostul primar scapă şi de interdicţia electorală. În consecinţă, el va putea să participe la alegerile locale din luna iunie.

Matei-contestatie-la-executarea-pedepsei-cu-inchisoarea

La fel de paradoxal, mai multe surse susţin că fostul primar a organizat o petrecere înainte de ziua în care urma să se pronunţe sentinţa de condamnare din dosarul mitei. Acesta era bucuros şi sigur că va scăpa foarte uşor de toate problemele. Iată că premoniţia sa a fost adeverită de timpul care s-a scurs de atunci. Desigur, îl credităm cu acest talent de Mama-Omida, că doar n-o să presupunem că a fost vreun aranjament, vreo cumetrie de interese, vreo facilitate a unei reţele de influenţă din zona justiţiei. Ce-a fost nici nu mai contează, iar ce va fi a mai fost. Împăratul, cum singur îi plăcea să se numească, va putea spune oricărui supus din Năvodari: “Am venit sa mi te-nchini!”.

Adrian Cârlescu

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Adrian Cârlescu este fondator și redactor-șef al publicației Ordinea.Ro. Activează în presa locală constănţeană din anul 1998. A fost reporter şi editor de ştiri la MTC TV, redactor-şef la Replica de Constanţa, redactor în departamentul de investigații la Ziua de Constanţa, co-fondator la Dezvăluiri.Ro, redactor de investigații la Constanța.ro. Este absolvent al Facultăţii de Filosofie a Universităţii din Bucureşti (1998), finalizată cu o teză de licenţă coordonată de profesorul Gabriel Liiceanu, şi a unui master de filosofia culturii (2000). Este autor al volumului „Columbia – spectacolul morţii. Regimul de detenţie în Colonia Cernavodă a Canalului Vechi”, Editura Ex Ponto, Constanța, 2014, și coautor coordonator al volumului ”O istorie a orașului Cernavodă”, Editura Star Tipp, Slobozia, 2015.

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions