O firmă din Galați și una din Constanța vor realiza evaluări de imobile în beneficiul Primăriei Constanța. Pentru aceste servicii, autoritatea locală scoate din visterie 270.170 de lei, așa cum reiese din anunțul de atribuire publicat azi în SEAP. Licitația a fost lansată pe 3 mai 2017, însă contractele cu firmele câștigătoare au fost semnate abia pe 22 februarie a.c.. Nu intrăm în detalii referitoare la durata procedurilor de achiziție de la Constanța. Căci toată lumea știe deja că la birocrație suntem fruntași.
Însă, trebuie să ne oprim un pic asupra motivației care a stat la baza organizării licitației. Astfel, Primăria a declarat în SEAP că serviciile de evaluare a imobilelor sunt necesare pentru finalizarea procesului de restituire a imobilelor preluate în mod abuziv de stat în perioada comunistă. În plus, autoritatea a fost silită de Curtea de Conturi, prin Decizia nr. 32/08.09.2016, la actualizarea inventarierii domeniului public și privat al UAT, precum și la înscrierea imobilelor în cartea funciară. O altă motivație care a stat la baza licitației a fost obligația pe care o are Primăria Constanța de a reevalua bunurile din patrimoniul cultural național, respectiv monumente, grupuri de clădiri și situri arheologice, conform notei de relații a Curții de Conturi nr. 87743/2015. Responsabililor din Primărie le-a luat vreo trei ani să respecte măsurile dispuse de Curtea de Conturi. Desigur, și acest fapt se înscrie în tradiția birocratică locală.
Lucrările de evaluare scoase la licitație au fost împărțite din capul locului în trei loturi funcționale. Două dintre ele au fost câștigate de firma Management Consulting Solutions SRL din Constanța. Primăria va achita acestei firme o dată 60.000 de lei și încă o dată 106.000 de lei. La aceste sume se adaugă TVA. Management Consulting Solutions SRL este o firmă controlată de expertul Dragoș Mihai Ipate. Acesta este și profesor universitar la Spiru Haret. De-a lungul timpului, firma a câștigat o puzderie de contracte cu Primăria Constanța, ultimele referindu-se la evaluarea unor școli care ar urma să fie anvelopate… când se vor sfârși procedurile birocratice ale Primăriei.
Dragoș Mihai Ipate. Sursa foto: Facebook.
Un alt contract a fost atribuit firmei AC Tina SRL din Galați. Potrivit Vrăjitorul.eu, aceasta este deținută de experta contabilă Florentina Tănasă.
Să mai notăm faptul că, deși acum își arată preocuparea pentru finalizarea procesului de retrocedare, Primăria Constanța nu a comunicat nimic, de ani de zile, cu privire la modul în care funcționează comisia locală care se ocupă de soluționarea acestor cereri. Așa se face că nimeni nu știe în momentul de față ce preocupări reale există în domeniu și ce imobile ar urma să fie restituite către proprietarii dinaintea WW2 sau către samsarii și avocații care ghidonează în deplină impunitate aceste manevre. O fi ceva de ascuns sau nu știe primarul Decebal Făgădău să explice?
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta