Conecteaza-te cu noi
palaz

Societate

Vânzarea Rompetrol se amână până în iunie. Vezi de ce

Published

on

Vânzarea Rompetrol se amână până la jumătatea anului, informează Reuters. Potrivit sursei citate, tranzacţia prin care compania kazahă KazMunaiGas va vinde firmei chineze CEFC grupul Rompetrol nu a fost sistată în urma evoluţiilor din China, dar finalizarea ei a fost amânată pentru finalul lunii iunie.

“Înțelegem că informațiile recente din presă în legătură cu CEFC nu influențează termenii tranzacției. Ambele părți sunt hotărâte să încheie tranzacția în viitorul apropiat. Vânzarea nu este încheiată definitiv din cauza obligațiilor rămase, care ne așteptăm să fie finalizate până în 30 iunie 2018”, au declarat reprezntanții KMG pentru Reuters, potrivit economica.net.

Reprezentanții KMG nu au spus şi care sunt acele obligaţii la care fac referire.

Anunţul vine survine după ce presa relatat faptul că peşedintele CEFC China Energy, Ye Jianming, va demisiona, compania chineză urmând să facă un anunţ oficial în curând, a declarat, marţi, pentru Reuters, un director al CEFC. De asemeneam important de precizat este și că plecarea şefului companiei energetice chineze vine după ce presa internațională a relatat că Ye, care a fondat CEFC în 2002, este investigat pentru infracţiuni economice.

Advertisement
usr

Pe de altă parte, potrivit unor surse locale, citate tot de Reuters, o companie de stat din China, CITIC Group, va prelua până la 49% din operaţiunile europene ale CEFC, mai informează juraliștii de la economica.net.

Citiți și:

Proprietarul firmei chineze care vrea să cumpere Rompetrol, ARESTAT în China

 

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions