Din anul 2002, pe 25 martie este Ziua poliției Române. Alegerea acestei date este legată de simbolul creştin al Bunei Vestiri aflat pe primul steag al Marii Agii, simbol ce a fost preluat şi pe actualul drapel al Poliţiei Române. În anul 1822 domnitorul Grigore Dimitrie Ghica i-a înmânat Marelui Agă Mihăiţă Filipescu (şeful poliţiei din acele timpuri) drapelul pe care este cusută sigla Steagului Agiei. Alături de siglă se află o ghirlandă din aur în interiorul căreia este prezentată Maica Domnului, înaintea îngerului ce-i aduce vestea cea bună (Buna Vestire).
An de an, în această zi au loc manifestări importante, la care participă foarte mulți locuitori. Astăzi, la Constanța, evenimentul a fost marcat în Piața Ovidiu, începând cu ora 10.30. În ciuda vremii potrivnice, au participat foarte mulți oameni curioși să vadă ce activități a pregătit Poliția special pentru această sărbătoare. Iar așteptarea lor s-a dovedit a nu fi fost zadarnică. Polițiștii au venit la fața locului cu mai multe motociclete, cu arme de expoziție și tot ei au efectuat demonstrații specifice activității lor – au distrus un colet suspect, au executat o interceptare în trafic a unei persoane bănuite că ar avea asupra sa o bombă. De asemenea, Poliția Rutieră a prezentat ultima achiziție modernă, respectiv un autoturism Audi.
Pentru copiii prezenți la acest eveniment, totul a fost extrem de interesant. Dar .. pentru că mereu există un dar, cea mai mare bucurie pentru ei a fost să-l întâlnească pe câinele polițist aflat la fața locului.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta