DSVSA Constanţa realizează acţiuni de evaluare, supraveghere şi control în unităţile supuse autorizării/înregistrării sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor în baza legislaţiei sanitare veterinare în vigoare prin tehnici, proceduri specifice şi recoltări de probe pentru supravegherea, prevenirea, controlul şi eradicarea bolilor la animale, a celor transmisibile de la animale la om, protecţia animalelor şi protecţia mediului, de identificare şi înregistrare a bovinelor, suinelor, ovinelor, caprinelor şi ecvideelor, precum şi supravegherea şi controlul în domeniul siguranţei alimentelor.
Acţiunile de supraveghere şi control desfăşurate de inspectorii Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Constanţa în perioada 19.03.2018 – 23.03.2018, s-au materializat prin verificări la 180 de obiective: 2 unități procesare carne, 1 unitate procesare lapte, 1 piață agroalimentară, 11 măcelării, 6 carmangerii, 2 pescării, 4 depozite alimentare, 13 restaurante, 1 cantină, 2 unități catering, 2 unități tip fast food, 41 super/hipermarket-uri, 25 magazine alimentare, 30 laboratoare cofetărie/patiserie, 5 unități de fabricare pâine și specialități de panificație, 6 unități de comercializare produse congelate, 2 unități de reambalare, 4 depozite de semințe consum, 1 unitate fabricare produse zaharoase, 2 unități fabricare vin din struguri, 1 unitate fabricare produse de patiserie conservată, 1 unitate morărit, 7 circumscripții sanitare veterinare de asistență, 2 exploatații comerciale, 2 incineratoare, 1 mijloc de transport animale vii, 1 depozit de furaje, 2 unități farmaceutice, 1 FNC, 1 depozit subproduse.
În urma controalelor s-au constatat neconformităţi cu privire la depozitarea necorespunzătoare a produselor alimentare. Pentru abaterile de la legislaţia sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor, au fost aplicate 3 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 4.600 de lei.
Au fost confiscate şi retrase de la vânzare, următoarele produse alimentare: carne şi produse din carne – 2652 de kg, lapte şi produse lactate – 996 de kg, peşte şi produse din peşte – 622 de kg, ouă – 100 de kg. Valoarea acestora este în cuantum de 48.736 de lei. Produsele confiscate au fost dirijate către unităţi de neutralizare a subproduselor de origine animală şi a produselor derivate care nu sunt destinate consumului uman şi distruse prin incinerare.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta