Asociația Litoral – Delta Dunării și-a încheiat activitatea, în urma deciziei unanime a membrilor săi, care, în urma apariției noului cadru legislativ în ceea ce privește înființarea organizațiilor de management al destinației, au decis retragerea din cadrul asociației, desființarea acesteia și concentrarea eforturilor pe edificarea unei Organizații de Management a destinației unitare Mamaia – Constanța, respectiv Tulcea – Delta Dunării, având la bază o strategie de turism elaborată la solicitarea Primăriei Constanța, respectiv Primaria si CJ Tulcea, în urma consultărilor cu toți cei interesați.
„În calitate de ultim președinte al Asociației Litoral – Delta Dunării, mulțumesc membrilor si membrilor parteneri ai asociatiei, operatorilor din turism pentru sprijinul financiar constant acordat, prin intermediul taxei de promovare, eforturilor de promovare a Litoralului românesc și a tărâmului unicat în Europa, Delta Dunării, chiar dacă mediul economic în care ei și-au desfășurat activitatea nu a fost întotdeauna prietenos, chiar dacă au fost ani în care politicile publice și-au pus amprenta asupra turismului de litoral si din Delta într-un mod neplăcut. Felicit pe toți cei care au rezistat și s-au dezvoltat în industria ospitalității de la malul românesc al Mării Negre si din Delta Dunarii și continuă să demonstreze capacitate de inovație în turism. De asemenea, țin să mulțumesc partenerilor Asociației Litoral – Delta Dunării din spectrul administrației publice de la toate nivelurile, până la ministru, pentru deschiderea manifestată în sensul dialogului, precum și organizațiilor de promovare și dezvoltare a turismului în care asociația a susținut reprezentanți, pentru colaborarea excelentă în același scop comun. Nu în ultimul rând, mulțumesc presei și new media pentru suportul acordat, de-a lungul acestor ani, activităților și evenimentelor organizate, finanțate și sprijinite de Asociația Litoral – Delta Dunării” – a declarat ultimul preşedintele al Asociaţiei Litoral-Delta Dunării, Cristian Bărhălescu.
Din punct de vedere juridic, Asociația Litoral – Delta Dunării este, în acest moment, în lichidare judiciară.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta