Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

Parteneriat public-privat la MEN! Cine este firma cu care se lansează proiectul?

Published

on

În cursul zilei de azi, pe site-ul Ministerului Educației Naționale a fost postat un comunicat de presă, potrivit căruia am aflat că, în cursul zilei de mâine, se va semna un protocol de colaborare cu Cersanit România privind renovarea unor grupuri sanitare din școlile de stat. Iată cum sună: Ministerul Educației Naționale (MEN) organizează joi, 29 martie, ora 10:00, un eveniment de lansare a unui proiect de responsabilitate socială, în parteneriat public-privat.

Evenimentul va avea loc la sediul din strada General Berthelot 28-30 și este prilejuit de semnarea unui protocol de colaborare, al cărui obiectiv îl reprezintă renovarea unor grupuri sanitare situate în incinta unităților de învățământ preuniversitar de stat din toată țara, în perioada iulie – septembrie 2018, cu fonduri private. Selecția unităților de învățământ se va realiza cu sprijinul MEN.

Ministerul Educației Naționale urmărește să încurajeze, prin acest parteneriat, implicarea mediului privat în acțiuni menite să asigure copiilor un mediu sănătos, în școli echipate corespunzător.

Cine este Cersanit România?

Advertisement
usr

În România există, cu siguranţă foarte multe firme care au ca obiect de activitate ceramica sanitară, mobilierul de baie sau gresia porţelanată. Şi atunci, cum a ales Ministerul Educaţiei tocmai această firmă din Roman, judeţul Neamţ? Pentru că, din câte ştim noi nu a avut loc vreo licitaţie pentru desemnarea vreunui câştigător.

Am căutat pe site-ul ministerului pentru a vedea dacă s-a organizat vreo licitaţie în acest sens şi am găsit una în toamna anului 2017. La cât de mult durează desemnarea unui câştigător, nu ne-ar surprinde să fie vorba exact despre această licitaţie care şi-a desemnat câştigătorul prin dovada lipsei datoriilor privind plata impozitelor, contribuţiilor către bugetul consolidate şi prin preţul cel mai scăzut.

Pe de altă parte, însă, ministrul Educaţiei, Valentin Popa, a fost rector al universităţii “Ştefan cel Mare” din Suceava, şi cunoaşte foarte bine faptul că firma Cersanit, cu capital majoritar polonez, are sute de angajaţi şi este o societate extrem de cunoscută şi apreciată în acest domeniu.  Rămâne de văzut cum se va desfăşura acest parteneriat public-privat şi ce şcoli vor beneficia de renovarea grupurilor sanitare.

Cersanit este o marcă înregistrată a grupului polonez Rovese Capital Group. În Romania, are o prezență constantă din 2006, cu peste 30 colecții de obiecte sanitare, mobilier și căzi de baie și peste 60 de colecții de plăci ceramice. În 2012, marca Cersanit a fost premiată în Polonia, cu distincția Superbrand, la categoria renovări și decorațiuni interioare.

“Misiunea noastră este de a vă sprijini în procesul dificil de renovare şi amenajare a băii. În mod special băile mici sunt o provocare pentru noi, deoarece sunt dificil de amenajat; datorită produselor noastre, ele au şansa de a deveni prietenoase, funcţionale şi spaţioase.

Advertisement
usr

În portofoliul nostru puteţi găsi tot ceea ce este necesar pentru a aranja o baie mică într-un stil modern: de la plăci ceramice cu design clasic si modern, până la ceramică sanitară cu dimensiuni diverse, lavoare, căzi de baie, cabine și cădițe de duş, seturi încorporate, mobilier pentru baie.

Cersanit a investit constant în dezvoltarea de colecţii noi şi inovaţii – de aceea, am fost prima marcă din Polonia care a introdus dulapurile pentru lavoar, încă din anii 1990. Astăzi, în oferta noastră puteţi găsi produse care, ca rezultat al utilizării unor tehnologii moderne, reacţionează la nevoile specifice ale consumatorilor şi se dovedesc a fi ideale în spaţiile mici din baie, asigurând confort şi siguranţă de utilizare.”, precizează compania.

(Foto: Aşa arată o baie la şcoala gimnazială nr.19 Avram Iancu din Timişoara)

 

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions