Guvernul aprobă joi Regulamentul cadru, document prin intermediul căruia se reglementează condiţiile de acordare a sporurilor pentru condiţii de muncă în cazul personalului contractual care îşi desfăşoară activitatea în unităţile sanitare şi în instituţiile din cadrul Ministerului Sănătăţii şi direcţiilor de sănătate publică.
“În cadrul şedinţei de Guvern de astăzi vom aproba un Regulament cadru care reglementează condiţiile de acordare a sporurilor pentru condiţii de muncă la personalul contractual care îşi desfăşoară activitatea în unităţile sanitare şi în instituţiile din cadrul Ministerului Sănătăţii şi direcţiilor de sănătate publică. În cadrul acestui Regulament sunt prevăzute sporuri care se acordă pentru unităţile medicale aflate în localităţi izolate. Din acest punct de vedere, ştim că acolo avem un deficit de personal şi trebuie să-l stimulăm ca să avem personalul necesar din punct de vedere medical şi în aceste localităţi”, a spus premierul Viorica Dăncilă, în debutul şedinţei de Guvern citat de agerpres.ro.
Ieri, ministrul Sănătății a explicat că actul normativ prevede “diverse procente de sporuri pe diverse categorii de personal, pe diverse specialităţi”.
“Din acest moment, acest regulament de la 1 martie va fi aplicabil pentru salarii”, a declarat ministrul Sănătății.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta