Conecteaza-te cu noi

Actual

Microrezervația din Constanța s-ar putea închide în luna aprilie. Vezi de ce

Published

on

Vacile pitice au evadat, sâmbătă, din Microrezervația din cadrul Complexului Muzeal de Științe ale Naturii Constanța. Vizitatorii au sunat la 112 și au reclamat că cei de la Microrezervație “au dat drumul la animale peste oameni”, a declarat directorul CMSNC, doctorul Adrian Bâlbă. Evadarea vacilor pitice vine după ce o vulpe polară a evadat din același spațiu și a fost prinsă în zona Casei de Cultură dn Constanța.

Totodată, pentru buna pregătire a Microrezervației pentru sezonul estival, conducerea Complexului se gândește serios să închidă accesul vizitatorilor în luna aprilie pentru a putea termina toate amenajările, pentru a efectua reparațiile a tot ceea ce s-a stricat în sezonul rece.

“Vacile pitice, rasă pitică indiană pitică, au evadat văzând colțul ierbii în altă parte decât adăpostul lor. Ele se aflau in babyzoo deoarece țarcul lor era prea plin de apă și încercăm să găsim soluții pentru îndepărtarea apei. Oamenii s-au speriat, au sunat la 112, a venit Poliția – până când a venit poliția animalele au fost prinse – și toate sunt la locul lor. Ne gândim ca în aprilie să închidem microrezervația pentru a putea întâmpina vizitatorii în sezon cu toate lucrurile gata făcute fiindcă este foarte dificil atunci când oamenii sunt extrem de sperioși, cu prea puțină educație biologică și cunoștințe despre natură, despre biologie. Pentru toate acestea ne gândim serios să închidem microrezervația în aprilie și până când terminăm toate amenajările inerente unei activități de pregătire a sezonului. Tot ceea ce înseamnă lemn se deteriorează pe timpul iernii trebuie să fie reparat, înlocuit, după caz”, explică doctorul Adrian Bîlbă.

De asemenea, directorul CMSNC transmite scuze pentru incident și le transmite tuturor că vacile pitice sunt complet inofensive.

“Ne cerem scuze, din nou, pe această cale celor care au fost foarte speriați de situația întâmplată; noi știm că acele vaci sunt total nepericuloase și încurajăm oamenii să se informeze mai mult atunci când ne vizitează, să nu mai existe panica pe care au creat-o astăzi”, a completat doctorul Bîlbă.

 

 

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions