Conecteaza-te cu noi
palaz

Societate

Câţi banii credeţi că mai dau constănţenii cerşetorilor?

Published

on

Îi vedem deseori pe stradă, la colţurile marilor bulevarde sau în faţa centrelor comerciale cerşind. Uneori sunt copii, alteori sunt adulţi iar numărul lor creşte în funcţie de starea vremii de de eventualele sărbători religioase. Doar că atunci se aşează cuminţi în faţa bisericilor…

Pe vremuri, cerşetoria era o adevărată afacere având în vedere că trecătorii ofereau câte un ban celor ce părea atât de amărâţi. În ultima vreme însă, lumea nu mai este dispusă să scoată bani din buzunar pentru a-i da celor ce se milogesc. Pe de-o parte pentru că oamenii au sărăcit, pe de altă parte deoarece au realizat că sunt extrem de puţini cei care cerşesc pentru că au neapărată nevoie de banii pe care îi primesc.

Pe de altă parte, s-au înteţit şi controalele. Pe parcursul lunii martie, polițiștii locali au depistat 3 minori care apelau la mila publică, iar părinții acestora au fost sancționați conform Legii 61/1991 republicată pentru  neluarea măsurilor necesare pentru a împiedica minorii până la 16 ani să exercite fapte de cerșetorie ori vagabondaj.Probabil nu vor achita prea curând amenzile primate…

În perioada 01.03.2018-30.03.2018, polițiștii locali cu atribuții în domeniul circulației pe drumurile publice și în domeniul menținerii ordinii și liniștii publice au depistat mai multe persoane care apelau la mila publică în intersecțiile Constanței ( B.dul Mamaia /Str.Mihai Viteazul, B.dul 1 Mai /B.dul Theodor Burada, Str. Cumpenei / B.dul Aurel Vlaicu, B.dul A.L Lăpușneanu/ Str.Soveja, B.dul Ferdinand /B.dul Tomis), dar și în zonele marilor centre comerciale din oraș.

Advertisement
usr

Echipajele poliției locale au aplicat 29 de sancțiuni contravenionale în valoare totală de 3.300 lei, dispunându-se și măsura complementară de confiscare a banilor proveniți din cerșetorie, unde a fost cazul. Cerşetorii aveau asupra lor sume foarte mici primate de la trecători, respective între 4,5 lei- 68 lei.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions