Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

Începe Târgul ofertelor educaţionale! Se va desfăşura în Constanţa şi alte 8 localităţi din judeţ

Published

on

In perioada 19-20 aprilie 2018, oferta educaţională a anului şcolar 2018-2019 va fi prezentată sub sloganul „Alege Educaţia! Este calea către viitorul tău” de către Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa, în colaborare cu Consiliul Judeţean Constanţa, Camera de Comerţ, Industrie, Navigaţie şi Agricultură Constanţa, Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Constanţa, universităţile locale şi alţi parteneri educaţionali.

Instituţiile de învăţământ teoretic, vocațional sau tehnologic, liceal și postliceal, îşi vor expune oferta  atât la Pavilionul Expoziţional Constanţa cât şi în alte 8 locaţii din judeţul Constanţa (Medgidia, Mangalia, Năvodari, Cobadin, Hârşova, Cernavodă, Eforie, Mihail Kogălniceanu).

Târgul ofertelor educaţionale este adresat elevilor din clasele a VII-a şi a VIII-a, părinţilor acestora dar şi elevilor de liceu interesaţi de traseul educațional și al formării profesionale după absolvirea celor 12 clase.

Oferta învăţământului dual  va fi evidențiată într-un stand special dedicat la care vor putea fi contactați atât reprezentanții operatorilor economici care au solicitat acest tip de școlarizare, cât și elevii care se află deja într-un asemenea parcurs de formare.

Advertisement
usr

Deschiderea oficială va avea loc joi, 19 aprilie 2018, ora 10.00, la Pavilionul Expoziţional Constanţa, în prezenţa autorităţilor locale și a partenerilor educațional. Programul de vizitare pentru cele două zile este 9.00-18.00.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions