Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

Ministrul Muncii, anunț important privind pensiile românilor care au lucrat în străinătate

Published

on

România este obligată să recunoască drept vechime în muncă perioada desfăşurată de o persoană în ţările membre U.E., în temeiul principiului egalităţii de tratament enunţat în Regulamentul Nr.492/2001, potrivit Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale.

„Regulamentul (UE) Nr.492/2011 al Parlamentului European şi al Consiliului din 5 aprilie 2011 privind libera circulaţie a lucrătorilor în cadrul Uniunii, care este direct aplicabil şi României, reglementează libera circulaţie a lucrătorilor în cadrul Comunităţii. Regulamentul prevede înlăturarea obstacolelor în calea mobilităţii lucrătorilor. În temeiul prevederilor privind exercitarea muncii şi egalitatea de tratament din Regulamentul Nr.492/2011, la art. 7 se stipulează că lucrătorul cetăţean al unui stat membru nu poate fi tratat diferit, pe teritoriul celorlalte state membre, faţă de lucrătorii naţionali, în ceea ce priveşte munca şi avantajele sociale şi fiscal. Perioadele lucrate se dovedesc cu actele originale emise de unităţile la care s-a desfăşurat activitatea”, se arată pe site-ul Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions